Exclusiv Gigi Becali s-a convins și a decis noul titular de la FCSB, după 4-1 cu Oțelul: ”Îl păstrăm!”
articol scris de Digi Sport09.02.2026, 13:09
Europa League: Celta Vigo - Freiburg, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Nottingham Forest - Porto, joi, 22:00, DGS 1
FCSB a câștigat lejer pe terenul celor de la Oțelul, scor 4-1, în etapa cu numărul 23 din SuperLigă.
În partida defășurată la Galați, Matei Popa (18 ani) a fost din nou titularizat în poarta campioanei României.
Gigi Becali, după Oțelul - FCSB 1-4: ”Ca să intrăm în play-off, trebuie să jucăm cum trebuie, că aveam o aripă spartă! Îl păstrăm pe Popa în poartă, pentru că trebuie să câștigăm”
La scurt timp după fluierul final, în cadrul unei intervenții în direct la Digi Sport, Gigi Becali a fost întrebat de către realizatorul emisiunii ”Fotbal Club”, Radu Naum, cine a avut ideea ca Matei Popa să apere buturile FCSB-ului, în locul lui Ștefan Târnovanu.
După succesul clar, Gigi Becali a recunoscut că decizia i-a aparținut în totalitate și a vorbit despre un handicap care nu mai putea fi ignorat.
Becali a explicat că absența unui fotbalist de câmp important și experimentat din echipă afecta serios echilibrul formației și șansele de a câștiga meciurile fără emoții.
Drept urmare, tânărul Mihai Popa a fost folosit în poarta ”roș-albaștrilor”, pentru a respecta regula U21 din SuperLigă.
”(n.r. Cine a avut ideea să apere Popa?) A fost ideea mea. De ce? Că nu mai avem nimic de pierdut. Ca să intrăm în play-off, trebuie să jucăm cum trebuie, că aveam o aripă spartă! Toma e jucător bun valoros, dar nu suntem buni pe aripi.
Noi trebuie să avem toți jucătorii importanți, valoroși, pe teren. I-am zis lui Mihai, 'Băi, cine ne mai atacă pe noi? Că mai scapă unii, mai dau un gol...'
Băi, îl păstrăm pe Popa în poartă, pentru că trebuie să câștigăm. E greu să câștigi meciurile așa (n.r. fără un jucător de câmp cu experiență). Acum, mai mult joc cu Popa!”, a declarat Gigi Becali, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”.
Ilie Dumitrescu, după Oțelul - FCSB 1-4: ”Dacă a luat Gigi decizia de a-l introduce pe Popa în poartă, atunci a câștigat un om în plus în treimea adversă”
La finalul lunii ianuarie, după FCSB - CFR Cluj 1-4, Gigi Becali a anunțat că Lukas Zima îi va lua locul lui Ștefan Târnovanu între buturile campioanei en-titre.
La scurt timp, patronul FCSB-ului s-a răzgândit și titular în poarta ”roș-albaștrilor” a ajuns puștiul Matei Popa.
Ilie Dumitrescu a analizat partida de la Galați și a remarcat și el faptul că FCSB a făcut o mutare ”câștigătoare”, aceea de a apela la serviciile tânărului goalkeeper, fotbalist eligibil pentru regula U21.
Astfel, bucureștenii au putut trimite pe teren 10 jucători de câmp cu experiență.
”Concluzia ar fi... Nu știu cine a luat decizia de a-l introduce pe Popa, U21, în poartă, dar ai câștigat un om în plus în treimea adversă.
Poate au luat-o antrenorii, poate a luat-o Gigi... Dacă a luat-o Gigi, bravo lui.
Un om în plus contează enorm și în seara asta s-au ridicat la un nivel foarte bun Tănase, Bîrligea, Olaru și Miculescu.
A fost riscant să bagi un copil fără experiență, dar de 3 jocuri echipa arată bine pe fază ofensivă. E mare păcat de Târnovanu”, a declarat Ilie Dumitrescu, la ”Fotbal Club”.
VIDEO cu intervenția lui Gigi Becali, din cadrul emisiunii ”Fotbal Club”
Clasamentul din SuperLiga României
VIDEO cu rezumatul meciului Oțelul - FCSB 1-4
Etichete: otelul , gigi becali , fcsb , titular fcsb , matei popa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții