Video Exclusiv Leo Grozavu demontează eticheta de antrenor dur, care i s-a pus. ”Avem tendința în România”
articol scris de Digi Sport24.12.2025, 11:30
SuperLiga: FCSB - Csikszereda, duminică, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - Universitatea Craiova, duminică, 17:15, DGS 1
FC Botoșani, echipa-revelație a SuperLigii, a terminat anul 2025 pe locul 3, cu 38 de puncte, două mai puține față de câte are liderul Universitatea Craiova și cu unul mai puțin față de Rapid, care a acumulat 39 de puncte.
Unul dintre fotbaliștii care și-au adus contribuția la parcursul foarte bun al botoșănenilor a fost Hervin Ongenda (30 de ani).
Mijlocașul francez, despre care s-a spus că este ”cel mai talentat fotbalist din România”, a marcat trei goluri și și-a trecut în cont și cinci pase de gol în cele 18 prezențe pe care le-a bifat în tricoul actualei sale echipe.
Leo Grozavu nu se consideră un antrenor dur: ”Noi avem tendința în România de a pune etichete înainte de a cunoaște oamenii. Nu sunt Gigi Durul, cum se spune”
Despre Ongenda, și-a exprimat un punct de vedere și Leo Grozavu (58 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani.
Grozavu a spus cum a gestionat relația cu francezul, ocazie cu care a și demontat teoria conform căreia este un antrenor dur, care intră în conflicte cu jucătorii.
”Noi avem tendința în România de a pune etichete înainte de a cunoaște oamenii. Și, sigur că atunci când se întâmpla ceva, amplificăm acel eveniment. De-a lungul carierei, am mai lucrat și cu alți jucători speciali, pentru că am avut mulți în carieră.
Și e adevărat că e fiecare dată am găsit căile de comunicare cu oricare dintre ei.
În primul rând, nu sunt un tip orgolios sau ranchiunos. S-au schimbat foarte mult generațiile, trăim într-o altă eră, nu ne mai putem raporta la ce am trăit noi când am fost tineri, trebuie să te adaptezi.
E adevărat că-mi plac disciplina și rigurozitatea, dar toate până la o limită. Adică, când suntem la antrenament, la teren, lucrurile trebuie să funcționeze. Apoi, în afară, e altceva.
Am încercat mereu să rezolv problemele prin dialog și comunicare.
Nu sunt tipul ăla care doar el spune și lumea execută! Nu sunt Gigi Durul, cum se spune.
Nu mai ai cum, e foarte dificil, mai ales dacă ai jucători speciali, iar cei speciali sunt cei talentați”, a spus Grozavu, la Liga DigiSport.
VIDEO cu Leo Grozavu, la Liga DigiSport
Leo Grozavu, despre Hervin Ongenda: ”A venit total schimbat”
Despre Ongenda, și-a exprimat un punct de vedere și Leo Grozavu (58 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani.
”E mult spus că e un fotbalist capricios. A avut și momente mai puțin fericite, o primă parte de an agitată, cu probleme de familie, când așteptam mai mult de la el.
Apoi, după ce și-a rezolvat problemele de familie - eu atunci nu-l cunoșteam -, a venit toal schimbat. Implicare, socializare, a venit un alt Ongenda.
Și asta ne-a bucurat”, a spus Grozavu, într-o intervenție în direct, găzduită de emisiunea Liga DigiSport.
”Are o calitate aparte”
Grozavu a mai spus și că mediul de la Botoșani este unul menit a-l ajuta pe Ongenda.
”Dacă la început era foarte retras, la revenire, după ce și-a rezolvat problemele de familie, a fost foarte implicat în relația cu noi, cu colegii, cu staff-ul cu antrenamentele, randamentul său a fost altul.
A marcat, a dat assisturi, implicarea sa a fost totală. Nu e un jucător problemă. Se simte bine la Botoșani. Când a plecat, prin Italia, Cipru, nu s-a adaptat, poate si perioasda de la Rapid, poate nu a fost tratat așa cum trebuie.
Are o calitate aparte. Trebuie să i se creeze cadrul general în care să dea cel mai bun randament”, a mai spus Leo Grozavu, la Digi Sport.
Etichete: leo grozavu , grozavu botosani , hervin ongenda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții