Mihai Rotaru a anunțat obiectivul Universității Craiova, după plecarea lui Mirel Rădoi
articol scris de Digi Sport10.11.2025, 19:44
SuperLiga: FCSB - Csikszereda, duminică, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - Universitatea Craiova, duminică, 17:15, DGS 1
Mirel Rădoi (44 de ani) s-a despărțit de Universitatea Craiova luni, 10 noiembrie, iar acum oltenii sunt în căutarea unui nou antrenor.
Mihai Rotaru a confirmat faptul că Mirel Rădoi a plecat de la echipă în cadrul unei conferințe de presă și anunțat că obiectivul Universității Craiova rămâne câștigarea titlului.
Mihai Rotaru: ”Toţi trebuie să înţeleagă că şi dacă trebuie să mutăm soarele de pe cer, o s-o facem ca să luăm titlul!”
Acționarul Universității Craiova a transmis că următorul antrenor al echipei va fi străin, iar acesta va trebui să facă orice îi stă în putință pentru ca oltenii să devină campioni.
După înfrângerea de pe teren propriu cu UTA Arad, scor 1-2, din etapa a 16-a din SuperLiga, Universitatea Craiova se află pe locul 4, cu 29 de puncte, și au ajuns la 3 meciuri fără victorie în campionat.
”Din superstiție, nu am vrut să căutam antrenori. Știam că e posibil ca Mirel să plece, e bine măcar că avem acum două săptămâni, e pauza echipei naționale. A fost o decizie grea dacă să mergem pe mâna unui antrenor român sau străin.
Având în vedere de ceea ce ne dorim pentru clubul nostru, sunt convins că e corectă decizia de a merge pe mâna unui antrenor străin.
Toţi trebuie să înţeleagă că şi dacă trebuie să mutăm soarele de pe cer, o s-o facem ca să luăm titlul! Dorinţa de victorie este mai mare decât frica de eşec”, a spus Mihai Rotaru.
Clasamentul din SuperLiga
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - UTA 1-2
Etichete: mirel radoi , mihai rotaru , video craiova - uta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții