Mircea Rednic, noul antrenor al celor de la Poli Iași

"Rednic, sub foc continuu în România: 'E un dezastru complet, un escroc'!". Ce au înţeles belgienii din scandalul de la Dinamo

23.07.2019, 23:41
  • SuperLiga: Csikszereda - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Farul - UTA, vineri, 18:00, DGS 1

Scandalul fără sfârşit de la Dinamo, dintre Florin Prunea şi Mircea Rednic, a ajuns şi pe prima pagină a ziarelor din Belgia. Imaginea "Puriului" pare a fi serios şifonată într-o ţară în care a reuşit performanţe importante, atât ca jucător, dar şi ca antrenor.

Ziariştii belgieni au avut surpriza să constate că Mircea Rednic, un nume important şi pentru fotbalul al cărei naţională a ocupat locul trei la Mondialul din 2018, se află într-o situaţie stânjenitoare în România. Plecat de la Dinamo, tehnicianului i se aduc acuze incredibile, totul pe fondul ipotezei că ar fi plătit suporterii pentru a contesta actuala conducere a clubului din Ştefan cel Mare. 

"Rednic, sub foc continuu în România: 'E un dezastru complet, un escroc'!", titrează voetbalprimeur.be, care îl citează pe Prunea. Apoi, jurnaliştii de la Bruxelles au relatat ce au înţeles ei din duelul verbal dintre cei doi oameni de fotbal români.

"Îl ştim pe Mircea Rednic din perioada în care le-a antrenat pe Standard, Gent şi Royal Excel Moscron. Din 2018, tehnicianul s-a dus în România, iar acum preşedintele lui Dinamo îl acuză că e un escroc.

În vârstă de 57 de ani, Rednic a fost angajat de Dinamo în octombrie 2018. Un club cu tradiţie, care a cucerit 18 titluri, Dinamo se afla pe un dezamăgitor loc 12 în momentul în care Rednic a preluat echipa pentru a patra oară în cariera sa de antrenor. Rednic nu a reuşit însă să facă mai mult pentru club decât predecesorii săi. La finalul sezonului, Dinamo a terminat pe 9, iar conducerea nu a dorit să îl mai păstreze pe tehnician.

Acum, se pare că îndepărtarea românului are şi o altă componentă decât cea sportivă. Potrivit preşedintelui Prunea, Rednic ar fi încercat să păcălească clubul. 'A fost un dezastru. Ce au făcut el şi fiica sa la club se cheamă jaf armat. Ar fi distrus clubul complet, dacă nu era dat afară', a spus oficialul lui Dinamo despre Rednic.

În întregul sezon 2018-2019, Dinamo a adus nu mai puţin de 28(!) de jucători. Rednic a avut un cuvânt greu de spus în majoritatea mutărilor. A transferat inclusiv jucători din Belgia: Reda Jaadi (Antwerp), Damien Dussaut (Sint-Truiden) şi Parfait Mandanda (Charleroi). Referitor la acest subiect, preşedintele Prunea a spus că totul a fost o harababură", notează voetbalprimeur.be

Florin Prunea l-a atacat dur pe Mircea Rednic

Florin Prunea a lansat încă un atac dur la adresa lui Mircea Rednic după ultimele evenimente de la Dinamo. Managerul general din Ştefan cel Mare crede că fostul antrenor este vinovat atât de criza prin care trece clubul din Ştefan cel Mare, dar şi de războiul dintre suporteri şi şefii grupării alb-roşii.

"Rednic este principalul instigator şi am dovezi clare. Cei care au venit cu torţe la casa lui Bălănescu, i-au speriat familia, au vopsit maşini, au venit de la Rednic de acasă, sunt suporteri care au recunoscut asta.

Am avut o discuţie cu Ionuţ Negoiţă şi nu trebuie să mai ascundem mizeria sub preş! Acest profitor şi fiica lui au căpuşat clubul Dinamo! Au încasat sute de mii de euro din comisioane!

Fabbrini a fost îndepărtat de la Dinamo pentru că transferul nu s-a făcut prin firma fiică-sii. Aceeaşi regie şi la Gnohere şi la Salomao şi au încercat şi cu Montini acum", au fost acuzaţiile de o mare gravitate aduse de Prunea la emisiunea Fotbal Club.

Replica lui Mircea Rednic

Rednic a intrat în direct în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal şi a anunţat că îl va acţiona în judecată pe oficialul "câinilor", căruia îi va cere să prezinte dovezi pentru acuzele făcute.

Am fost atacat nepermis și o să-l dau în judecată. Zicea că are probe. Eu aveam o impresie despre Prunea, dar nu știam că este și prost! Este chiar prost și-l expun cei de acolo. Biroul său este la 10 metri de contabilitate. Să se ducă şi să vadă. El vorbește de sute de mii, comisioane. 

Tot la contabilitate să vadă cum am renunțat la salariu. Credeți că am împrumutat clubul că-mi era drag Negoiță? NU, pentru că nu aveam bani. Și, decât să ne împrumtăm, ca alții, pe la Gigi Becali sau pe la bănci, am zis să ajut clubul. Să vină cu dovezile alea, abia îl aștept! Plătești, domnul Prunea! E prostuț băiatul. Să vină cu dovezi la ce a zis. Impostor, căpușar, acuzații care n-au nicio acoperire!”, a spus Rednic la Digi Sport Matinal.

Etichete: mircea rednic , rednic dinamo , prunea rednic , dinamo prunea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
General al Armatei Române, găsit împuşcat în cap. Anchetatorii au descoperit un pistol lângă trupul său

Generalul Dorin Ioniţă a fost găsit, vineri, împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova. Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal. Cumnatul bărbatului a sunat la 112, după ce nu a mai putut lua legătura cu el.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video Bayern - Bodo 5-0 / Man. United - Sabah 4-0 / Como - Leipzig 4-1 / Sl. Praga - Lens 2-3. Toate rezultatele și clasamentul

A început procesul: Donnarumma a fost bătut până la sânge, iar soția lui a pierdut sarcina!

Video Omul serii în UEFA Champions League: hat-trick în 12 minute, nota 9,9 și a intrat în istorie!

De nicăieri, Donald Trump s-a dezlănțuit: ”Cel mai prost din istorie!”. Cerință fără precedent: ”Să-l anulăm”

Octavian Popescu a plecat din București, după ce FCSB i-a refuzat transferul! Unde se află

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Cristi Borcea crede că Gigi Becali a dat lovitura în România: "Va da peste 15 goluri"

Video ”Dureros de ciudat”. Interviul dat de Michael Olise după Bayern - Bodo/Glimt face înconjurul lumii

Cartonașul negru, în fotbalul românesc! FRF, măsură unicat în lume

Exclusiv ”Am spus ’DA’ acum două zile!” Ce s-a întâmplat cu Edi Iordănescu după ce a avut pe masă un salariu de 100.000 de euro

Citeşte şi

Exclusiv Mircea Rednic a spus totul despre Zeljko Kopic și Nuno Campos: "M-au supărat unele declarații! Nu e altceva"

Exclusiv Mircea Rednic și-a anunțat revenirea în fotbal: "A venit momentul"

PEROZSharon Stone spune că e celibatară de "destul de mult timp". La 68 de ani, încă își așteaptă marea iubire: "M-am cam plictisit"

FILM NOWSebastian Stan, măcinat de vinovăție după ce a devenit tată: “Simțeam că le distrug viața”. Ce face pentru a fi aproape de familie

Patronul lui CFR Cluj dezvăluie echipele cu oferte de 600.000 și 800.000 euro salariu pentru Andrei Cordea citeşte ştirea pe Prosport.ro

Gianni Infantino vrea să câștige preșidenția FIFA, în ciuda criticilor: cine îl va susține la alegerile din 2027. Opoziția schimbă strategia citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM “Chiar e cea mai frumoasă”. Ioana Ignat, apariție senzuală înainte de a urca pe scenă, în rochie mini din piele și cizme lungi

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

“Chiar e cea mai frumoasă”. Ioana Ignat, apariție senzuală înainte de a urca pe scenă, în rochie mini din piele și cizme lungi

Digi World

Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns

Digi Animal World

Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă