Cosmin Contra / Foto: Sport Pictures

News Alert Ruptura dintre Cosmin Contra și conducerea lui Dinamo, definitivă! ”Ambele părți doresc despărțirea”

articol scris de Digi Sport
16.11.2020, 15:42
  • Rugby: Fiji - Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1

  • Rugby: Africa de Sud - Scoția, sâmbătă, 18:30, DGS 1

Cosmin Contra este foarte aproape de plecarea de la Dinamo. Antrenorul a confirmat că a discutat cu membrii conducerii despre rezilierea contractului, iar cele două părți au aceeași idee, despărțirea.

Antrenorul revenit în august la Dinamo a anunțat că va renunța la clauza de reziliere din contract și va încerca să ajungă la un acord cu cei din conducerea clubului din ”Ștefan cel Mare” pentru o despărțire pe cale amiabilă.

Cosmin Contra pleacă de la Dinamo

Am avut o discuție cu cei din conducerea, ambele părți doresc despărțirea, dar trebuie să ajungem la o înțelegere. Suntem în negocieri să ne despărțim pe cale amiabilă. Eu conduc antrenamentele până când vom ajunge la o înțelegere.

Am condus azi antrenamentul, o voi face și mâine, îmi voi face treaba ca până acum, profesionist”, a declarat Cosmin Contra, la emisiunea Liga Digi Sport.

Antrenorul lui Dinamo, echipă care a înregistrat cinci înfrângeri și o remiză în ultimele șase etape, a dezvăluit, de asemenea, că situația din cadrul lotului este foarte tensionată, principalul motiv fiind lipsa banilor, promiși în repetate rânduri de Pablo Cortacero.

E o situație foarte grea. Nu credeam că va fi la un astfel de nivel de tensiune, dar încerc să mențin corabia pe linia de plutire, să-i fac pe jucători să înțeleagă, dar nu pot intra în capul lor să elimin această presiune. E o situație foarte grea”, a transmis Cosmin Contra.

Dacă va pleca acum, Cosmin Contra ar lăsa Dinamo pe locul 15, penultimul, în Liga 1, cu șase puncte obținute în 10 runde.

Etichete: cosmin contra , antrenor dinamo , probleme financiare dinamo , pablo cortacero


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică

Iranul a organizat o procesiune funerară extravagantă, care a durat o săptămână, pentru a-l jeli pe liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ucis la începutul războiului cu Statele Unite și Israel. Evenimentele publice organizate de stat au atras sute de mii de oameni în întreaga Republică Islamică. Însă un om a ieșit în evidență prin absența sa: Mojtaba Khamenei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Programul complet și rezultatele Cupei Mondiale 2026 | 48 de echipe la start și 104 partide la cea de-a 23-a ediție a World Cup

MERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! CFR Cluj a transferat un nou atacant

Oficial FIFA a luat decizia în cazul lui Istvan Kovacs, "sărit" de 16 zile la Cupa Mondială

5-0 în deplasare! "Călăul" FCSB-ului s-a distrat în preliminariile UEFA Conference League

"E clar că Mondialul este aranjat!" Reacții virulente, după scenele din Franța - Maroc 2-0

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Kane nu s-a ferit de cuvinte! Cum l-a numit pe Haaland, înainte de Norvegia - Anglia

Lovitură pentru FCSB! După Ofri Arad, un alt fotbalistul va rata startul sezonului: "Revine la final de septembrie"

Kurt Zouma schimbă din nou echipa, la 6 luni după ce CFR Cluj l-a dat afară: ”Here we go!”

Exclusiv Câte bilete s-au vândut la Universitatea Craiova - ”U” Cluj, Supercupa României! Gazonul, impecabil

Citeşte şi

Video Exclusiv Ironii la adresa lui Dinamo. ”E ca și cum divorțezi de soție” / ”Aud că se caută următorul antrenor”

Exclusiv "Cine este favorita?". Reacția lui Cosmin Contra despre Cupa Mondială 2026

PEROZCe spune Heidi Klum despre cicatricile de pe fața lui Seal, fostul ei soț, la 12 ani de la divorț

FILM NOWA făcut furori în Baywatch, uimește și la 57 de ani. Cum arată Brandy Ledford după ce a învins dependența care i-a marcat tinerețea

Ministrul Radu Miruță, anunț crunt pentru fani: "Steaua retrogradează în Liga 3 în acest caz!" citeşte ştirea pe Prosport.ro

Gabi Mureșan, despre momentul în care Mutu și Chivu l-au acceptat: "Înainte nu mă băgau în seamă" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cardi B, în ipostaze tandre cu „cel mai sexy fotbalist de la Cupa Mondială”. Imaginile cu cei doi au devenit virale

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cardi B, în ipostaze tandre cu „cel mai sexy fotbalist de la Cupa Mondială”. Imaginile cu cei doi au devenit virale

Digi World

Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe oamenii de știință

Digi Animal World

Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră. Imaginile sunt virale