Surpriză uriașă: Kader Keita, în lot la Rapid - Dinamo!
articol scris de Digi Sport14.03.2026, 19:24
Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:00, DGS 1
Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1
Kader Keita (25 de ani) a lipsit la ultimul meci al Rapidului, 1-1 cu Universitatea Craiova din etapa cu numărul 30 din SuperLiga, după ce a fost pus sub control judiciar pentru că a lovit o femeie cu mașina în București.
Mijlocașul nu a prins lotul Rapidului pentru etapa precedentă, dar Costel Gâlcă anunța că a revenit la antrenamentele echipei. Acum, antrenorul giuleștenilor a luat o decizie surprinzătoare: l-a înclus în lot pe Kader Keita pentru Rapid - Dinamo!
Kader Keita, în lotul Rapidului pentru derby-ul cu Dinamo
Rapid va primi vizita celor de la Dinamo sâmbătă seară, 14 martie, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, iar Kader Keita a revenit în lotul giuleștenilor.
Rămâne de văzut dacă va fi folosit în acest meci deoarece nu va începe titular, precum a anunțat Rapid tot pe pagina oficială.
Decizia lui Costel Gâlcă este surprinzătoare pentru că antrenorul spunea pe 7 martie următoarele despre Keita: ”Până se vor rezolva lucrurile, cred că el are dreptul de a veni și de a munci în continuare pentru noi. Nici el nu e bine, așa că situația e complicată”.
De asemenea, Victor Angelescu, președintele Rapidului, spunea la Digi Sport pe 8 martie că starea lui Kader Keita nu este deloc una bună și că nu se vor baza pe el momentan.
”El a fost la ultimele antrenamente, dar nu este deloc bine din punct de vedere mental, astfel că nu este în lot. Nu ne bazăm pe el în acest moment”, a declarat Victor Angelescu, în dialog cu jurnalistul Radu Drăguț.
Kader Keita a lovit o femeie pe trecerea de pietoni și a plecat de la locul accidentului
Kader Keita a ajuns să aibă probleme cu legea după ce a lovit cu mașina o femeie pe trecerea de pietoni în dimineața zilei de 3 martie, la doar câteva ore de la întoarcerea în Capitală de după meciul Unirea Slobozia - Rapid.
După momentul impactului, Kader Keita a plecat de la locul accidentului înainte de sosirea Poliției.
Fotbalistul Rapidului este acuzat de vătămare corporală gravă, având în vedere că femeia de 67 de ani pe care a lovit-o cu mașina s-a ales cu fractură de bazin, fractură de tibie și de peroneu, trei coaste rupte și fisură craniană. Femeia este în continuare în spital, la Terapie Intensivă. O altă faptă penală de care este acuzat este părăsirea locului accidentului sau ștergerea urmelor acestuia.
Dacă va fi găsit vinovat, Kader Keita riscă între doi și șapte ani de la închisoare.
Etichete: rapid dinamo , kader keita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții