Video Unirea Slobozia - Universitatea Craiova 0-3. Victorie la scor de neprezentare pentru olteni
articol scris de Digi Sport22.02.2026, 21:54
Serie A: Fiorentina - Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
SuperLiga: CFR Cluj - FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1
Universitatea Craiova a învins-o la scor de neprezentare pe Unirea Slobozia, într-un meci din etapa cu numărul 28 din SuperLiga.
În urma acestui rezultat, oltenii și-au consolidat poziția de lideri în clasament, cu 56 de puncte în 28 de runde. În schimb, Unirea Slobozia este pe 14, cu 24 de puncte.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIUnirea Slobozia - Universitatea Craiova 0-3. Oltenii și-au consolidat prima poziție
Oltenii și-au impus ritmul încă din prima repriză, când au reușit și să deschidă scorul prin Vladimir Screciu, minutul 29. Astfel, Universitatea Craiova a intrat cu avantaj la cabine.
Claudiu Niculescu a făcut două schimbări la pauză, dar se pare că n-au funcționat deoarece oaspeții au marcat din nou, de această dată prin Nikola Stefanovic (59). Inițial, golul nu a fost validat pentru un ofsaid, dar s-a intervenit din camera VAR și reușita a apărut pe tabelă. Scorul final a fost stabilit de Stiven Nsimba din pasa lui David Matei, minutul 64.
Ialomițenii puteau reduce din diferență în ultimele minute, când a primit penalty pentru un henț comis de Ruse (80). Totuși, arbitrul George Călin a revenit asupra deciziei pentru că înainte a fost un ofsaid la Dulcea.
Clasamentul din SuperLiga, după Unirea Slobozia - Universitatea Craiova 0-3
VIDEO Rezumat Unirea Slobozia - Universitatea Craiova 0-3
Știrea inițială:
În tur, Universitatea Craiova s-a impus cu 3-1 în fața celor de la Unirea Slobozia. Oltenii speră să încheie sezonul regulat pe prima poziție în clasament și să se concentreze mai apoi pe play-off.
"Vom avea un meci greu cu o echipă care are un antrenor nou. Au câștigat ultimul meci acasă cu Farul. Ne așteptăm la un meci dificil. Vom încerca să dăm tot ce avem pentru a obține cele trei puncte. Ne-am pregătit bine săptămâna asta și mergem să luăm punctele. Jucătorii cunosc importanța acestei partide.
Am văzut meciul cu Dinamo, este parte din job. Am văzut ultimele 5 meciuri ale lor. Ultimele două sunt mai reprezentative, cele cu noul antrenor. Suntem gata. Au jucători interesanți, dar jucăm împotriva unei echipe nu împotriva unor individualități. Focusul trebuie să fie pe echipa noastră. Trebuie să fim concentrați, nu ne putem relaxa", a spus Coelho, la conferința de presă.
S-a aprins nocturna la Slobozia
Galerie Foto
În ultimii ani, Unirea Slobozia a disputat confruntările de pe teren propriu la Clinceni. Din acest an însă, formația lui Claudiu Niculescu a revenit în fața propriilor fani.
Chiar dacă lucrările propriu-zise au fost finalizate de la finalul anului 2025 și au avut loc deja primele meciuri pe noua arenă, Slobozia va beneficia abia din următoarea rundă de instalația de nocturnă. În ultimele zile s-a lucrat la montarea acesteia, iar joi, 19 februarie, a fost aprinsă pentru prima dată.
"Mulți nu au crezut. Și pot înțelege neîncrederea. Ani la rând, Stadionul 1 Mai a fost locul amintirilor, al meciurilor jucate fără nocturnă, al tribunelor care știau să aștepte. Un loc cunoscut, dar parcă uitat de promisiuni mari. De aceea scepticismul a fost firesc.
Astăzi însă, odată cu montarea nocturnei, povestea se schimbă. Lumina aprinsă peste gazon nu înseamnă doar proiectoare montate. Înseamnă un semn clar că și la Slobozia se poate face ceva remarcabil. Că lucrurile nu rămân mereu la stadiul de „nu se va întâmpla”. Că stadionul nu mai este doar un spațiu, ci un punct de întâlnire.
Sper ca această lumină să aducă mai mulți oameni în tribune, mai multă viață în jurul terenului, mai multă încredere. Sper să aducă și copii, mulți copii, care să descopere sportul nu din povești, ci direct de pe gazon. Uneori nu e nevoie de vorbe mari. E suficient să aprinzi lumina și să lași lucrurile bune să se vadă", a scris Ștefan Țintă, deputat din Slobozia, pe Facebook.
Etichete: universitatea craiova , superliga , unirea slobozia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții