Video Universitatea Craiova - Metaloglobus 2-1. Oltenii au câștigat și vor termina pe primul loc sezonul regulat
articol scris de Digi Sport28.02.2026, 16:04
Cupa României: FC Argeș - FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1
Cupa României: Sporting Liești - Dinamo, miercuri, 19:00, DGS 1
Universitatea Craiova a învins-o în Bănie, scor 2-1, pe Metaloglobus, într-un meci din cadrul etapei a 29-a din SuperLigă.
Pentru olteni au marcat Adi Rus (minutul 49) și Omar Pasagic (79, autogol), în timp ce pentru bucureșteni a punctat Florin Purece (3).
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIÎn urma acestei victorii, formația olteană și-a consolidat prima poziție și va încheia sezonul regulat pe primul loc, indiferent de ce rezultate vor obține Dinamo și Rapid până la intrarea în play-off.
Universitatea Craiova - Metaloglobus 2-1. Oltenii vor termina sezonul regulat pe prima poziție
Universitatea Craiova a început cum nu se poate mai rău acest meci și a încasat gol încă din minutul 3 de la Purece, cel al cărui șut a fost deviat decisiv de un adversar și mingea s-a dus în plasă.
Oltenii puteau egala rapid, în minutul 15, dar mingea deviată cu capul de Screciu a fost respinsă de Gavrilaș.
Metaloglobus putea da lovitura și să facă 2-0 în minutul 37, dar șutul lui Dumitru, jucător scăpat pe contraatac, a fost respins in extremis de Popescu.
După o primă repriză slabă, oltenii au reușit să egaleze pe tabelă în minutul 49 prin Adi Rus, cel care a reluat perfect cu capul în urma unei centrări foarte bune a lui Anzor din corner.
Craiova a reușit, după mai multe minute de dominare, să marcheze și golul secund și să facă 2-1 în minutul 79, după un autogol al lui Pasagic.
În cele din urmă, Craiova s-a impus, scor 2-1, în fața ultimei clasate, și și-a consolidat prima poziție a ierarhiei din SuperLigă.
Clasament SuperLigă
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - Metaloglobus, scor 2-1
Etichete: mihai teja , etapa 29 superliga , filipe coelho , craiova - metaloglobus , video craiova - metaloglobus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții