Video Exclusiv Verdictul lui Marius Lăcătuș, după eliminarea din Slobozia - FCSB
articol scris de Digi Sport16.12.2025, 18:41
SuperLiga: FCSB - Csikszereda, duminică, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - Universitatea Craiova, duminică, 17:15, DGS 1
Meciul Unirea Slobozia - FCSB 0-2 din etapa 20 a SuperLigii nu a fost unul lipsit de controverse.
Concret, în minutul 57, la 1-0 pentru bucureșteni, Daniel Șerbănică a fost eliminat direct, după ce l-a faultat pe Juri Cisotti, din postura de ultim apărător. Faza a fost discutată în cadrul emisiunii Fotbal Club de marți, 12 decembrie, de invitații Marius Lăcătuș, Florin Bratu și Decebal Rădulescu. Cei 3 au considerat că jucătorul celor de la Unirea Slobozia nu trebuia eliminat.
Marius Lăcătuș, Florin Bratu și Decebal Rădulescu au analizat eliminarea lui Șerbănică din Slobozia-FCSB 0-2
"Nu cred că era de cartonaș roșu. Dacă era într-o situație clară... acolo nu știu dacă era situație clară de gol. Acum, dacă o să vorbesc eu de asta o să zică lumea 'uite cine s-a găsit să vorbească'. La cum a mers faza și ceea ce am văzut eu, nu (n.r. nu cred că a fost fault). Nu scăpa în situație clară de gol. Fundașul central de la Slobozia se apropia de el, uite-l!", a spus Marius Lăcătuș.
"Prea ușor, foarte ușor (n.r. acordat)... îl atinge..", a fost reacția lui Florin Bratu.
De cealaltă parte, jurnalistul Decebal Rădulescu a avut o reacție mai dură.
"Mie, Radu, mi se pare că ne-am întors în timp, pe vremea lui Jean Pădureanu, Dumnezeu să-l odihnească. Ție ți se pare fault aici? Poți să te mai atingi de un adversar, când ești cu el în contact. Știi care e problema? De multe ori nu spunem ce credem fiecare. Se ascunde lumea în spatele unor cifre... spunem așa.. că ar fi bine să fie și ei acolo.
Comentatorul a fost corect și a spus direct ce crede. Nu există doar suporterii celor de la FCSB, mai sunt și cei ai CFR-ului, ai Craiovei. Ție ți se pare aici situație de cartonaș roșu. Eu cred că nu mai suntem atât de critici. Trebuie să spunem ce vedem", a declarat jurnalistul Decebal Rădulescu, în direct la Fotbal Club, de la Digi Sport.
VIDEO cu explicațiile:
VIDEO cu eliminarea lui Daniel Șerbănică
VIDEO Rezumat Unirea Slobozia - FCSB 0-2
Etichete: florin bratu , marius lacatus , decebal radulescu , arbitraj superliga , video slobozia-fcsb 0-2 , eliminare serbanica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții