Incendiu la stadionul din Piatra Neamț / Foto: ziarpiatraneamt.ro

Faliment pentru că ”nu există soluții!” Echipa are stadion de 18.000 de locuri, dar a fost părăsită de toți

articol scris de Digi Sport
22.01.2026, 07:30
  • Liga Florilor: Gloria Bistrița - Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2

  • Interviurile Digi Sport: Andrei Prepeliță, joi, 00:00, DGS 1

Un club cu istorie importantă în fotbalul românesc traversează momente dramatice, chiar în plin sezon competițional.

Ceahlăul Piatra Neamț este tot mai aproape de faliment, după ce a rămas fără sprijin financiar și fără perspective clare de salvare.

Ceahlăul Piatra Neamț, aproape de faliment

După retragerea lui Anton Măzărianu din acționariat, conducerea clubului a încercat să găsească soluții de finanțare, inclusiv prin intermediul autorităților locale.

Toate demersurile au eșuat însă din cauza faptului că ACSM Ceahlăul se află în procedură de insolvență.

Într-un comunicat oficial publicat pe rețelele sociale, clubul a confirmat scenariul sumbru și a recunoscut că nu mai există ”soluții viabile” pentru continuarea activității.

Oficialii Ceahlăului au explicat că nici măcar finanțarea Centrului de Copii și Juniori nu a fost posibilă, întrucât clubul funcționează ca o singură entitate juridică.

O eventuală separare a juniorilor pe un alt ONG ar fi dus automat la pierderea dreptului de participare în Liga 2.

”Realitatea este că în acest moment nu există soluții viabile, iar situația ne îndreaptă, din păcate, către o veste nu tocmai bună pentru viitorul ACSM Ceahlăul”, se arată în comunicatul clubului.

În ciuda discuțiilor repetate purtate atât înainte, cât și după intrarea în insolvență, niciun plan concret nu a putut fi pus în aplicare.

Astfel, unul dintre cluburile simbol ale Moldovei riscă să dispară din fotbalul românesc, spre dezamăgirea suporterilor care au fost alături de echipă de-a lungul deceniilor.

Reprezentanții Ceahlăului au anunțat că vor reveni cu informații oficiale imediat ce vor apărea noutăți, însă, în acest moment, viitorul clubului rămâne extrem de incert.

Clasament Liga 2. Ceahlăul, pe locul 15

Clasamentul din Liga 2 / Foto: digisport.ro

VIDEO cu rezumatul meciului Ceahlăul - Corvinul 2-3, din actuala stagiune din Liga 2

Etichete: ceahlaul , faliment ceahlaul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986

La 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, Moscova se confruntă cu o nouă bătălie informațională tulburătoare legată de un incident ce ar putea fi încă și mai înspăimântător decât topirea miezului unui reactor nuclear, relatează Newsweek. Cazul unei tinere laborante din Siberia, care ar fi murit de ciumă pulmonară, a declanșat o serie de reacții confuze și contradictorii din partea autorităților din Rusia, ceea ce amintește de criza din 1986, atunci când sovieticii au încercat să ascundă incidentul, iar lumea a aflat adevărul doar după ce suedezii au detectat din întâmplare materialul radioactiv eliberat în urma dezastrului.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata: ”Nu vor mai veni la națională!” Primele două nume cerute în echipa României, după cele 4 eșecuri la rând

Au anunțat transferul lui Ianis Hagi, a doua zi după România - Suedia 0-1

A venit confirmarea oficială: lovitură de proporții pentru România în drumul către EURO!

Video România - Suedia 0-1. ”Tricolorii” au uitat să câștige! A 4-a înfrângere la rând pentru elevii lui Gică Hagi

S-a decis: urmează să își prezinte demisia, după ”umilința” din Liga Națiunilor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

AFA, doar trei cuvinte după ce Messi a dat ultimul gol din carieră pentru Argentina

Ultimele gesturi ale arbitrului Gheorghe Moldovan: flori, un mesaj tulburător și tragedia din fața copiilor

Foto Antonela Roccuzzo a coborât pe teren la retragerea lui Messi de la Argentina: imagini pentru istorie

”Brutal”: Leo Messi a luat microfonul și a făcut toată Argentina să plângă! ”Vă jur!”

Citeşte şi

Oficial Promovare istorică în România: ”Un vis devenit realitate”

Exclusiv Steaua, răspuns oficial după ce Gigi Becali a cerut ca FCSB să joace în Ghencea. Decizia "militarilor"

PEROZCe s-a ales de Demi Rose, modelul de pe Instagram care avea aproape 18 milioane de urmăritori. Viața ei s-a schimbat radical

FILM NOWSylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre noi trebuia să plece

Fundașul român de 17 ani a semnat cu Juventus Torino contract de seniori! „Are o chestie, dincolo de 1,90 m înălțime” citeşte ştirea pe Prosport.ro

„Sunt deja bogat, nu trebuie să alerg”: ce le-a transmis atacantul de 22 de ani coechipierilor săi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă mai întorc niciodată"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă mai întorc niciodată"

Digi World

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății

Digi Animal World

Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”