Sergiu Anăutu, în tricoul echipei Petrolul Ploiești / Foto: Sport Pictures

Video Exclusiv ”M-au sunat, erau foarte revoltați”. De ce au suspiciuni fanii Petrolului după ce golgeterul echipei a plecat la o rivală

04.08.2020, 20:33
  • Serie A: Fiorentina - Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2

  • SuperLiga: CFR Cluj - FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1

Petrolul a ratat promovarea în Liga 1 și își pierde și golgeterul - Sergiu Arnăutu va fi rivalul ploieștenilor în lupta pentru revenirea pe prima scenă după ce a semnat cu Concordia Chiajna.

”M-au sunat, erau foarte revoltați”. De ce au suspiciuni fanii Petrolului după ce golgeterul echipei a plecat la o rivală

Mutarea celui care a dat 11 goluri în acest sezon a trezit suspiciuni, mai ales după ce fanii Petrolului și-au amintit de un incident petrecut la un meci din sezonul regulat al Ligii 2.

Fostul conducător al Petrolului, Vivi Răchită, a explicat despre ce este voba.   

”M-au sunat petroliștii mei aseară, erau foarte revoltați de faptul că principalul marcator, Arnăutu, s-a transferat la Chiajna. Cu un impresar lângă el, domnul Apostu, care reprezintă interesele celor de la UTA.

Și mi-a adus aminte un suporter că la meciul din sezonul regulat Arnăutu a lua roșu în minutul 30 și s-a terminat 3-0 pentru UTA. Nu se fac ceva legături? Eu spun că în fotbalul românesc, mai ales în ligile inferioare, dacă ai doi-trei jucători la un impresar ești curățat,” vorba lui Mitică Dragomir, a declarat Vivi Răchită la Digi Sport Special. 

Vezi aici video cu declarațiile lui Vivi Răchită:

Etichete: vivi rachita , uta petrolul , sergiu arnautu , sergiu arnautu petrolul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții

Două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul de la Bucureşti al cântăreţului bielorus Max Korzh, s-au luat la bătaie în Centrul Vechi al Capitalei, unul dintre ucraineni fiind rănit şi având nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Spitalul Universitar, iar ceilalţi scandalagii sunt audiaţi la Secţia 27 Poliţie. Conflictul a fost sesizat poliţiştilor vineri dimineaţă, în jurul orei 3:00, de către jandarmii bucureşteni, care au reuşit să-l aplaneze, prevenind astfel amplificarea violenţelor. Potrivit unor surse judicire, românii sunt membri ai grupului de motociclişti Gremium. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitură de proporții: Răzvan Lucescu a ales între PAOK și Beșiktaș!

Diana Buzoianu a auzit ce a spus Florin Prunea despre ea și a răbufnit: ”M-a șocat! E absolut halucinant”

Exclusiv A spus-o clar înainte de barajul FCSB-ului: ”Dacă va câștiga Botoșani, îmi dau demisia!”

Exclusiv Radu Naum a spus doar două cuvinte după ce a auzit ce ar face Gigi Becali dacă ar fi președintele României

Mario Iorgulescu a rupt tăcerea: singurele cuvinte rostite, după ce a fost condamnat definitiv la închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - FC Argeș 0-0, ACUM, pe Digi Sport 1. Ultimul meci pentru Ciprian Deac la ”Feroviari”

Zeljko Kopic are ofertele pe masă! Dinamo i-a spus deja în ce condiții poate pleca de la echipă

Foto Monica Bertini le-a spus italienilor ce i-a plăcut la Cristi Chivu: "Un lucru anume"

E oficial! Real Madrid i-a anunțat plecarea, după ce Florentino Perez i-a spus "NU"

Citeşte şi

Exclusiv Steaua, răspuns oficial după ce Gigi Becali a cerut ca FCSB să joace în Ghencea. Decizia "militarilor"

Video Exclusiv Ilie Dumitrescu s-a amuzat copios după ce a văzut fotografia cu Adi Popa și iubita sa: "Glumesc!"

PEROZSalma Hayek, superbă la Cannes, în rochie cu pene. Și-a afișat fără rețineri firele albe din păr și s-a sărutat pasional cu soțul

FILM NOWPrima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea de mai bine de 20 de ani

Întâlnire surpriză între Nicolae Mitea și Ionuț Chirilă: cum au reacționat cei doi! citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a aflat cine vrea să-l detroneze pe Florentino Perez de la Real Madrid citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă după 13 ani de relație: „Facem lista de invitați”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă după 13 ani de relație: „Facem lista de invitați”

Digi World

Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice, situația se schimbă

Digi Animal World

Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale