Andrei Prepeliţă are o înţelegere până în iarnă cu FC Argeş

Primul fotbalist din România care amenință că se lasă de fotbal! ”Este ultimul sacrificiu!”

29.07.2020, 20:38
  • Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2

  • Champions League: Univ. Craiova - Vitebsk, miercuri, 20:25, DGS 1

Cazurile de covid au dat peste cap fotbalul din România. Pe acest final de campionat, multe cluburi au ales să stea în cantonament, dar soluția nu este agreată de jucători pe termen lung.

Andrei Prepeliță (34 de ani), căpitanul celor de la FC Argeș, spune că fotbalul trebuie jucat numai pe teren, dar nu mai este de acord să stea în cantonamente și din sezonul viitor, pe perioade mai lungi.

Andrei Prepeliță: "Mă voi ocupa de afacerile mele, de viața mea"

”Am înțeles ca acum să stăm în cantonament, pe acest final de sezon, pentru că era vorba de două săptămâni. Dar, ce ne vom face din sezonul viitor, care nu va începe peste mult timp.

Eu, unul, dacă aceste măsuri se vor păstra, mă voi lăsa de fotbal. Am ales să revin la Pitești, pentru că nici nu am mai avut oferte bune, dar și pentru că am vrut să fiu aproape de familie”, a spus Prepeliță.

Mijlocașul argeșenlor se gândește serios dacă va mai juca sau nu fotbal pe viitor.

”Dacă nu vor veni cu alte soluții, aia e, mă las de fotbal, renunț! Mă voi ocupa de afacerile mele, de viața mea. Dar, în afara mea sunt și alți jucători care au și ei copii, familii, nu pot sta numai în cantonamente, și nu au nici vârsta mea”, a mai spus Prepeliță.

Etichete: prepelita , andrei prepelita


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Schimbare radicală de poziție. Trump face un anunț privind Strâmtoarea Ormuz

Într-o postare pe rețeaua sa socială, Truth Social, președintele SUA Donald Trump a reiterat blocada impusă de Statele Unite asupra porturilor iraniene și a făcut o schimbare radicală de poziție în privința anunțului său privind aplicarea unei taxe vamale de 20%, relatează Al Jazeera.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

”Argentina, exclusă de la Cupa Mondială 2026”: Au semnat peste 2.800.000 de persoane

Istvan Kovacs a dat lovitura în America

Petiția "Argentina, OUT de la Cupa Mondială" și-a atins obiectivul: peste 5.000.000 de oameni au semnat-o

FIFA a luat decizia în privința Argentinei, cu o zi înaintea semifinalei cu Anglia, de la Cupa Mondială

Salariu uriaș pentru Denis Drăguș la FCSB: cel mai bine plătit din România!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

O spun 96 de ani de istorie: Cupa Mondială 2026 și-a aflat deja marea câștigătoare!

Nemaivăzut: ZECE corigenți după Franța - Spania 0-2! Singurul titular care a trecut clasa

Exclusiv Gică Craioveanu e convins! A numit singura echipă din lume care o poate bate pe Spania: ”Nu o văd bine”

Didier Deschamps a găsit vinovații, după Franța - Spania 0-2

Citeşte şi

Exclusiv Gigi Becali a dat lovitura cu Eddy Gnahore

Exclusiv Ofertă din străinătate pentru Andrei Prepeliță: "Locul 2 din campionat, cu naționala la Mondial"

PEROZFiicele lui Matt Damon au atras toate privirile pe covorul roșu. Actorul și-a adus întreaga familie la premiera „The Odyssey”

FILM NOWCe se întâmplă cu averea lui Daveigh Chase, după ce a murit la doar 35 de ani. Actrița din „The Ring” nu a lăsat niciun testament

Răsturnare de situație! Impresarul lui Denis Drăguș face anunțul care pune FCSB pe jar: „Asta e realitatea” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Decizia luată în Spania, imediat după calificarea naționalei în finala Campionatului Mondial citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ruby, trup de zeiță într-o ținută din latex care nu a trecut neobservată. Fanii: „Ai întrecut limitele legale de frumusețe!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ruby, trup de zeiță într-o ținută din latex care nu a trecut neobservată. Fanii: „Ai întrecut limitele legale de frumusețe!”

Digi World

Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo

Digi Animal World

Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră. Imaginile sunt virale