Foto Stadion de 54 de milioane de euro în România! Ce echipă va juca pe noua arenă
articol scris de Digi Sport03.02.2026, 13:34
SuperLiga: Hermannstadt - Rapid, marți, 20:30, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - FC Argeș, marți, 18:00, DGS 1
Un club de tradiție din România urmează să aibă un stadion nou.
Noul stadion din Hunedoara va costa până la urmă 54 de milioane de euro, va avea 10.900 de locuri, iar întreaga lucrare va dura 22 de luni.
Anunț despre noul stadion din Hunedoara
Galerie Foto
Corvinul Hunedoara a impresionat în ultimii ani, iar din acest sezon are drept de promovare în prima ligă. Trupa lui Florin Maxim va beneficia peste aproximativ doi ani și de un nou stadion, iar autoritățile au făcut anunțul despre proiect.
Concret, primarul din Hunedoara a anunțat că suma totală a scăzut de la 64 la 54 de milioane de euro, iar 25% din bani vor fi acoperiți de primăria orașului.
"Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, domnul Laurenţiu Nistor, s-au întâlnit astăzi, la Bucureşti cu directorul Companiei Naţionale de Investiţii, doamna Manuela Irina Pătrăşcoiu şi cu directorul Unităţii de Supervizori din cadrul CNI, domnul Gabriel Diaconu, pentru a discuta următorii paşi procedurali pentru continuarea proiectului privind noul stadion "Corvinul 1921".
După ce, pentru alte stadioane noi din ţară, oraşe precum Timişoara, Constanţa, Piteşti, alături de Primăria Sectorului 2 Bucureşti (pentru stadionul Dinamo) au anunţat că sunt dispuse să asigure co-finanţarea necesară de 25 la sută din valoarea investiţiei, Primăria Hunedoara a fost nevoită să procedeze la fel. Astfel, principalul punct al discuţiilor de astăzi l-a reprezentat documentaţia care trebuie întocmită privind asigurarea cofinanţării locale a noului stadion din oraşul nostru.
În perioada următoare vor începe procedurile pentru mutarea canalului colector menajer care trece pe sub amplasamentul stadionului, lucrare care urmează să fie realizată de Consiliul Judeţean Hunedoara. Se lucrează şi la realizarea Planului Urbanistic Zonal care va stabili configuraţia întregii zone, în noua sa amenajare, inclusiv căile de acces spre şi dinspre noul stadion.
'Până la finalul lunii mai ar trebui să fie gata şi proiectul tehnic pentru noul stadion. Cofinanţarea de 25 la sută se raportează doar la ceea ce înseamnă partea de C+M din proiect (construcţii – montaj). Eu estimez că va fi în jur de 10 milioane de euro, dar s-ar putea să mai scadă. Abia după ce va fi gata proiectul tehnic vom şti cu exactitate suma cu care Primăria va trebui să contribuie la construirea noului stadion de la Hunedoara.
Reamintesc, proiectul a fost evaluat iniţial la 64 de milioane de euro, dar a fost licitat la 54 de milioane de euro, inclusiv TVA. După ce alte oraşe au anunţat că sunt dispuse să pună această cofinanţare de 25 la sută, am ajuns la concluzia că singura soluţie pentru a nu pierde acest proiect este să procedăm şi noi la fel. Ar fi păcat să pierdem acest proiect pentru că o astfel de investiţie, făcută din fonduri guvernamentale, nu cred că se va mai realiza în municipiul Hunedoara în următorii 50 de ani.
La cum este stabilit acum, cofinanţarea locală se va aloca pe parcursul a doi ani, 2027 şi 2028, perioada în care se vor desfăşura lucrările efective de construire a noului stadion. În perioada următoare vom avea o nouă întrevedere pe această temă, de data aceasta şi cu proiectanţii, pentru a stabili ultimele detalii ale viitorului stadion. Îi mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Laurenţiu Nistor, pentru tot sprijinul acordat. Fără să avem parteneriatul cu instituţia amintită în ce priveşte acest proiect, ne-ar fi fost mult mai greu să ajungem în această etapă a demersului nostru', a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu", a transmis Corvinul.
Corvinul vrea să joace la Sibiu până se va construi noul stadion din Hunedoara
Până la finalizarea lucrării, Corvinul va fi nevoită însă să-și caute un alt stadion, dacă va promova în Superliga. Stadioanele din Sibiu, Petroșani și Arad reprezintă opțiunile ardelenilor, însă primul oraș este varianta care le surâde cel mai mult oficialilor clubului.
”Unde jucăm? La Hunedoara în acest moment, echipa e în Liga 2. Dar pentru promovare, varinatele sunt Sibiu, Petroșani și Arad, în ordinea asta.
Da, și Petroșani este o variantă pentru că este în județ. Acum, acel stadion nu este omologat, dar am înțeles că cei de la Consiliul Județean și-a asumat o investiție de peste un milion de euro pentru nocturnă și degivrare. Cam de asta mai are nevoie stadionul de acolo.
Dar eu cred ca va fi Sibiul. Acolo s-a câștigat și Cupa, s-a creat o conexiune. Singurul impediment este faptul că Sibiul are două echipe (n.r. FC Hermannstadt şi Inter Sibiu) care joacă pe teren, iar Corvinul ar fi a treia, astfel că e nevoie de aprobarea Primăriei Sibiu”, a spus impresarul Bogdan Apostu, la Digi Sport.
Etichete: liga 2 , hunedoara , stadion corvinul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții