Neymar a făcut anunțul, după ce a salvat-o pe Santos de la retrogradare
articol scris de Digi Sport08.12.2025, 10:00
SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
Santos FC, echipă la care evoluează Neymar (33 de ani), a evitat retrogradarea în liga secundă din Brazilia, după ce a învins-o, pe teren propriu, cu 3-0, pe Cruzeiro, în etapa a 38-a, ultima a sezonului.
După ce a reuşit un hat-trick în etapa precedentă și a ajutat-o pe Santos să facă un pas mare spre menţinerea în elita fotbalului brazilian, Neymar nu a mai marcat de această dată.
Neymar se operează, după ce a salvat-o pe Santos de la retrogradare
Gazdele s-au impus prin golurile lui Thaciano (26, 28) şi Joao Schmidt (60).
Accidentat la coapsa dreaptă la jumătatea lunii septembrie, Neymar a revenit în competiţie la începutul lunii noiembrie.
Chiar dacă a acuzat dureri la meniscul genunchiului drept, el a a rămas pe teren până la finalul meciului de duminică.
"Santos merită mult mai mult, merită să fie mereu în top. Aceste ultime săptămâni au fost dificile. Moralul meu a fost la cel mai scăzut nivel. Le mulţumesc celor care m-au susţinut şi m-au ajutat să mă pun din nou pe picioare", a declarat Neymar.
"Deocamdată, mă voi odihni, apoi vom face această operaţie la genunchi", a adăugat fostul atacant al lui Barcelona și PSG, care nu a dorit să facă niciun comentariu referitor la viitorul său la Santos, în condiţiile în care contractul său expiră la finele lunii ianuarie.
Întrebat vineri despre potenţială prezenţă a lui Neymar la Cupa Mondială 2026, selecţionerul Braziliei, Carlo Ancelotti, nu a exclus o revenire a golgheterului istoric al Selecao (79 de goluri), care nu a mai jucat pentru echipa naţională de la accidentarea gravă la genunchi suferită pe 17 octombrie 2023.
"Dacă Neymar merită să fie la Cupa Mondială, dacă este în formă şi mai bun decât alţii, va juca'', a afirmat antrenorul italian.
Neymar și Bruna Biancardi au devenit părinți pentru a doua oară
Neymar are o relație de lungă durată cu Bruna Biancardi, iar în vara trecută a fost născut al doilea copil al cuplului.
Galerie Foto
Etichete: santos , neymar , cruzeiro , brazilia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții