Cassano a surprins: ”Eram mai bun decât Totti, Baggio și Del Piero”
articol scris de Digi Sport15.04.2026, 23:25
Baraj SuperLiga: Farul - Chindia, duminică, 20:30, DGS 1
Fotbal amical: Cehia - Kosovo, duminică, 17:00, DGS 1
Antonio Cassano (43 de ani) a surprins cu declarațiile sale în Italia, în momentul în care a vorbit despre legendele Francesco Totti (49 de ani), Roberto Baggio (59 de ani) și Alessandro Del Piero (51 de ani).
Fost atacant la AS Roma, Inter, Real Madrid și AC Milan, Antonio Cassano a părut că nu și-a atins niciodată potențialul, având în vedere poziția sa din teren.
- Dezlănțuit! Cassano l-a făcut "ratat", după barajul de la Cupa Mondială: "1-0 și parchezi autobuzul"
Antonio Cassano, fără dubii în Italia: ”Eram mai bun decât Totti, Baggio și Del Piero”
Întrebat despre legendele Francesco Totti, Roberto Baggio și Alessandro Del Piero, Antonio Cassano a surprins și a spus că era mai bun decât cei trei foști fotbaliști, dar totodată a precizată că nu și-a atins potențialul, deși a avut calități.
”În perioada mea de glorie, absolut da, eram mai bun decât Totti, Baggio și Del Piero. Mă plac mult mai mult.
Baggio a fost genial, Totti a fost cel mai bun zece din istoria fotbalului italian, Del Piero a fost un jucător fenomenal, dar dacă aș fi ajuns la 100%, aș fi fost mai puternic decât toți trei.
Ce aveam eu mai mult decât Totti? Eram mai strălucit. Decât Baggio? Mai multă fizicalitate. Decât Del Piero? Mai mult din toate.
A marcat mai multe goluri decât mine, dar vorbesc despre perioada mea de glorie. Dacă aș fi făcut ce a poruncit Hristos, nu aș fi avut rivali. Golurile sunt o pierdere de timp, eu eram altceva”, a spus Antonio Cassano, potrivit Calciomercato.
Bari, Parma și Sampdoria sunt celelalte cluburi la care a mai evoluat Antonio Cassano în carieră.
- 139 de goluri și 118 pase decisive a reușit Antonio Cassano în 515 meciuri jucate
- 10 goluri în 39 de meciuri are Antonio Cassano la naționala Italiei
Legendele Francesco Totti, Roberto Baggio și Alessandro Del Piero
Francesco Totti a jucat la o singură echipă în toată cariera sa: AS Roma. Pentru gruparea din capitala Italiei, acesta a jucat 785 de meciuri, a marcat 307 goluri și a reușit 205 pase de gol.
A câștigat cu AS Roma un campionat, două Cupe și două Supercupe ale Italiei. Cu naționala, Francesco Totti a câștigat Cupa Mondială în 2006.
- Nouă goluri în 58 de meciuri are Francesco Totti la naționala Italiei
Roberto Baggio a jucat în carieră pentru Juventus, Fiorentina, Brescia, AC Milan, Inter, Vicenza și Bologna.
În 632 de meciuri jucate în carieră, Roberto Baggio a marcat 289 de goluri și a oferit 155 de pase de gol. A câștigat Balonul de Aur în 1993.
A mai câștigat două titluri în Italia, o Cupă a Italiei și o Cupă UEFA.
- 27 de goluri în 56 de meciuri are Roberto Baggio la naționala Italiei
Alessandro Del Piero a evoluat pentru Juventus, Sydney, Pavoda și Odisha. A jucat 777 de meciuri, a marcat 316 goluri și a reușit 186 de pase de gol.
A câștigat un trofeu Champions League, șase titluri în Serie A, o Cupă a Italiei, patru Supercupe ale Italiei și Cupa Mondială cu naționala în 2006.
- 27 de goluri în 91 de meciuri are Alessandro Del Piero la naționala Italiei
Etichete: antonio cassano , francesco totti , alessandro del piero , roberto baggio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții