Cristi Chivu, la Inter / Foto: Profimedia

Chivu a primit vestea! Inter, gata să-l transfere pe Guela Doue

articol scris de Digi Sport
12.07.2026, 18:37
  • Champions League: Univ. Craiova - Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1

  • Tenis: WTA Iași - ziua 2, marți, 12:00, DGS 2

Inter este în continuare în căutarea unui nou fundaș dreapta, chiar dacă recent a reușit să se înțeleagă cu Union SG pentru transferul lui Anan Khalaili pentru 25 de milioane de euro. 

Fotbalistul în vârstă de 21 de ani are însă probleme medicale, iar Liga Profesionistă a cerut ca israelianul să efectueze o nouă serie te teste medicale și în Italia. 

Guela Doue a ajuns pe lista celor de la Inter 

Investigațiile ulterioare vor include, de asemenea, o ecocardiogramă și o consultație de specialitate. Abia după finalizarea acestui proces cei de la Ligă își vor da acordul.

Inter se teme deja că-l va pierde pe Anan Khalaili și a făcut deja planul B. Potrivit celor de la Corriere dello Sport, șefii de pe ”Meazza” au pus ochi pe Guela Doue (23 de ani).

Fotbalistul celor de la Strasbourg, fratele mai mare al lui Desire Doule (PSG), ar putea ajunge la Inter dacă transferul lui Anan Khalaili.

Conform sursei menționate, Guela Doue ar putea ajunge sub comanda lui Inter tot în schimbul unei sume apropiate de 25 de milioane de euro, însă prima variantă rămâne în continuare Khalaili.

Guela Doue / Foto: Profimedia
  • 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Desire Doue, potrivit transfermarkt.com. 

Francesco Acerbi l-a numit "un câștigător" pe Cristi Chivu, după ce a plecat de la Inter

Cristi Chivu (45 de ani) revoluționează lotul lui Inter în perioada de mercato a verii, după ce a câștigat titlul și Cupa Italiei. 

Promovat din funcția de antrenor principal în cea de manager, românul a dispus ca patru dintre cei cinci veterani ajunși la final de contract să nu mai primească noi înțelegeri. Singura excepție a fost Mkhitaryan, în timp ce Sommer, Acerbi, De Vrij și Darmian au plecat. 

Recent, Francesco Acerbi a vorbit în presa din Italia despre Cristi Chivu, iar fundașul central a avut numai cuvinte de laudă pentru antrenorul român, în ciuda faptului că nu a mai vrut să îl păstreze.

"Chivu a fost un jucător important, un câștigător. Ca antrenor, a ajuns după patru luni la Parma, la un Inter care în ultimii ani a ajuns de două ori în finala UEFA Champions League.

Așa că nu a vrut să se complice prea tare. Echipa era deja făcută, formația era deja stabilită. A încercat doar să gestioneze grupul. Ne-a dat multe zile libere. Știa când deveneam obosiți și știa că sunt multe meciuri de-a lungul unui sezon. 

Apoi am încercat și noi să îl ajutăm pe el, deoarece nu e ușor să ajungi la Inter, ai multă greutate pe umeri. În opinia mea, grupul a făcut un pas înainte din punct de vedere mental, le-am spus și colegilor că de asta am câștigat ce am câștigat. 

Grupul e cel care a făcut diferența sezonul trecut. Dinamicile interne. Sunt foarte mândru de mine și în special de colegii mei. Evident, și Chivu a reușit să își pună amprenta. În final, am reușit să contribuim cu toții. 

Știm cu toții ce s-a spus după finala UCL, că suntem o echipă la final de ciclu. Apoi, când a ajuns Chivu, a ținut foarte mult să ne spună că încă suntem capabili să câștigăm", a declarat Francesco Acerbi, citat de presa din Italia

Etichete: italia , serie a , inter , transfer , cristi chivu , transfer inter , guela doue , doue


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Simion pune o primă condiție în schimbul unei guvernări cu PSD: „Asta e soluția dacă vor să scape de Bolojan”

Președintele AUR, George Simion, a declarat, luni, în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind noul Guvern, că soluția pentru deblocarea crizei politice este o guvernare PSD-AUR. El cere însă în schimbul acestei colaborări președinția Senatului. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Istvan Kovacs a dat lovitura în America

Oficial TREI! FIFA i-a dat vestea lui Istvan Kovacs

Englezii au prezentat ”dovada că Norvegia a fost furată”! Reacția FIFA, după ce Anglia s-a calificat în semifinalele CM 2026

Michael Olise a ales între Bayern și Real Madrid: ”Stăpân pe propriul destin”. Urmează o întâlnire decisivă

Englezii au văzut-o pe Simona Halep alături de noul partener și nu le-a venit să creadă

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Salariu uriaș pentru Denis Drăguș la FCSB: cel mai bine plătit din România!

Exclusiv Gigi Becali, de neoprit în mercato! Încă două transferuri la FCSB: ”Atacanți amândoi. Fotbaliști valoroși”

Foto Neverosimil cu ce s-a întors Haaland de la Cupa Mondială! Imaginea face înconjurul lumii: cât a plătit

Exclusiv Un club din La Liga a venit în România pentru trei jucători de la Universitatea Craiova

Citeşte şi

Exclusiv Daniel Pancu a găsit atacant pentru Rapid!

Cristi Chivu a spus de ce are nevoie în următorul sezon la Inter. Care sunt principalele rivale la titlu

PEROZFiicele lui Matt Damon au atras toate privirile pe covorul roșu. Actorul și-a adus întreaga familie la premiera „The Odyssey”

FILM NOW„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe iaht în Italia

Răsturnare de situație! Impresarul lui Denis Drăguș face anunțul care pune FCSB pe jar: „Asta e realitatea” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Istvan Kovacs, trimis acasă de la Campionatul Mondial. Arbitrul român, fără meciuri în faza eliminatorie citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Thalia, în tribune la CM 2026. A dansat, a făcut galerie și s-a distrat alături de soț și de prieteni

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Thalia, în tribune la CM 2026. A dansat, a făcut galerie și s-a distrat alături de soț și de prieteni

Digi World

Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo

Digi Animal World

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic