Chivu, după o nouă victorie la Inter: ”Și pe mine mă surprinde” + Nota primită de român și concluzia italienilor
articol scris de Digi Sport28.09.2025, 08:05
SuperLiga: Hermannstadt - Dinamo, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Metaloglobus - FC Argeș, vineri, 17:00, DGS 1
Inter a câștigat cu Cagliari în deplasare, scor 2-0, în etapa a cincea de Serie A. Lautaro Martinez a deblocat tabela în minutul 9, iar Francesco Pio Esposito a semnat a doua reușită a formației din Milano în minutul 82.
În declarațiile oferite după fluierul final, Cristi Chivu s-a declarat mulțumit de modul în care a intrat echipa sa în meci și l-a lăudat pe Esposito, care, la doar 20 de ani, este extrem de dezinvolt și arată un nivel de joc bun.
Cristi Chivu, despre Pio Esposito: ”Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Și pe mine mă surprinde”
”Adversarul ne-a surprins cu o schimbare în echipă, dar principiile lor au rămas aceleași. I-am deblocat imediat, dar nu ne-am putut să ne apropiem suficient. Am suferit puțin, după ei au plecat pe entuziasm și am reușit să marcăm. Suntem fericiți pentru victorie.
Să avem răbdare, are 20 de ani (n.r.Esposito), are întregul viitor în față, trebuie să continue tot așa. Toată lumea îi recunoaște calitățile, dar are limite și trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Am vorbit despre el în urmă cu trei luni, și pe mine mă surprinde, se descurcă foarte bine.
Dar să luăm lucrurile încet, nu vrem să riscăm prin a-i cere mai mult, pentru că joacă pentru echipă. Nu îi este teamă de nimic, are calitate, își menține mintea limpede în careu”, a declarat Chivu, potrivit presei din Italia.
Jurnaliștii de la TMW au acordat note, la fel cum fac după fiecare partidă din Serie A, iar antrenorul român a primit calificativul 6,5, fiind lăudat pentru felul în care a gestionat Inter acest duel și pentru schimbările pe care le-a efectuat.
”Inter-ul său joacă cu maturitate, controlează meciul din primul minut și de data aceasta nu riscă pe final. Echipa este solidă și concretă, iar succesul îi permite să își revină în clasament. Excelentă gestionarea schimbărilor, mai ales introducerea lui Dimarco și Pio Esposito”, au scris italienii.
Au ieșit Carlos Augusto (minutul 46), Barella și Marcus Thuram (minutul 64), Luis Henrique (minutul 72) și Lautaro Martinez (minutul 89), iar în locul lor au intrat Di Marco (minutul 46), Frattesi și Esposito (minutul 64), Denzel Dumfries (minutul 72) și Ange-Yoan Bonny (minutul 89).
A fost cea de-a 3 victorie înregistrată de Chivu pe banca "Nerazzurrilor" în campionat, iar gruparea din Milano a urcat pe locul al 5-lea în Serie A, cu 9 puncte.
VIDEO cu rezumatul partidei Cagliari - Inter 0-2
Etichete: cristi chivu , cagliari inter , pio esposito
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții