VAR Serie A / Foto: Profimedia

Cluburile din Serie A vor modificarea VAR. Care este propunerea pentru a reduce erorile de arbitraj

articol scris de Digi Sport
10.05.2022, 18:09
  • Media: Fotbal Club, joi, 20:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, joi, 22:50, DGS 1

Campionatul din Italia ar putea să sufere o schimbare în ceea ce privește sistemul VAR din sezonul viitor.

Serie A a fost afectată de probleme de arbitraj chiar și după introducerea sistemului de video-arbitraj, iar cluburile au propus o schimbare pentru a încerca să reducă din erori.

Cluburile din Serie A vor schimbări în implementarea VAR

Lupta la titlu în Serie A a făcut din campionatul italian unul dintre cele mai interesante ale Europei, iar Inter și Milan ar putea să se lupte până în ultima secundă pentru coroană.

Totuși, pentru a evitat problemele legate de arbitraj, formații din prima ligă a Italiei au cerut o schimbare în implementarea VAR, anunță Tuttosport.

Concret, se dorește ca din stagiunea viitoare, fiecare echipă să aibă dreptul la unul sau două "challeng-uri" pe meci, adică să ceară arbitrului să revadă o fază controversată care poate nu a fost verificată de VAR.

Precedentul de la partida dintre Torino și Inter

Inter a beneficiat de o eroare gravă de arbitraj, atunci când la partida cu Torino, terminată la egalitate, 1-1, Andrea Belotti a fost faultat în careu de către Andrea Ranocchia.

"Nerazzurii" au smuls un punct în minutul 90+3, după golul marcat de Alexis Sanchez, dar partida a fost marcată de un moment petrecut în prima repriză.

În minutul 36, la scorul de 1-0, Belotti a căzut în careu după un duel cu Ranocchia. Centralul Marco Guida a considerat că intervenția fundașului lui Inter a fost regulamentară.

Ulterior, arbitrul din camera VAR, Davide Massa, a verificat și el faza și, după ce s-a uitat la reluări, a considerat că jocul trebuie să continue.

"Cea mai mare eroare din istoria VAR. A fost 11 metri incontestabil. Greșeala imensă, fără dubii că Guida și Massa vor fi suspendați. Dublă gafă, ambii vor fi sancționați!", a scris Gazzetta dello Sport, care a acordat nota 4 întregii brigăzi de arbitri.

"Decizia se putea lua fără probleme în timp real, fără ajutorul VAR. Nu există scuze. Au fost un dezastru, penalty-ul se vedea și de pe Lună. Greșeala asta va purta numele lui Massa, Asociația Arbitrilor este un faliment", a scris și Corriere dello Sport.

"Scandalos!", a titrat și Tuttosport, care i-a acordat centralului Marco Guida nota 0 (zero!).

Etichete: italia , serie a , arbitraj , arbitri , challenge , var


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Germania le cere cetățenilor săi să părăsească cât mai curând teritoriul Rusiei

Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei a înăsprit recomandările privind călătoriile în Rusia și și-a îndemnat cetățenii să părăsească țara. Dacă anterior avertismentul se referea în principal la regiunile de frontieră cu Ucraina, acum acesta se extinde la întreg teritoriul Rusiei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Serena Williams, gest urât după ce a fost eliminată de la Wimbledon chiar în runda inaugurală

Neverosimil! Șeful securității SUA: ”Sunt foarte bucuros că au pierdut! Am cântat și am dansat de bucurie”. A venit replica

Surpriză! Michael Olise a ales între Bayern și Real Madrid: l-a informat pe Kylian Mbappe

Foto Gest inexplicabil la Mexic - Ecuador! OUT în minutul 90+5: "Fără creier / Să-ți fie rușine, reprezinți o țară întreagă"

Ultimele clipe ale lui Radu Mărginean în viață: "Era întins pe iarbă și cu fața vineție! Doamne, Dumnezeule"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto Imagini fără precedent la Cupa Mondială! Fotbaliștii Belgiei au sărit să se bată între ei: Romelu Lukaku a intervenit

Live Text SUA - Bosnia Herțegovina 0-0, ACUM! Duel extrem de echilibrat. Jovo Lukic, rezervă!

Ce răsturnare de situație! 10.000.000€ pentru transferul lui Umit Akdag

Exclusiv Ștefan Târnovanu a primit interzis de la FCSB! Gigi Becali: ”Unde crede că suntem? Pe câmp?”

Citeşte şi

S-a făcut! Cristi Chivu l-a convins și a semnat contractul cu Inter

Dan Șucu dă lovitura! Transfer de 18.000.000€

PEROZCristiano Ronaldo are toate motivele să fie mândru! Georgina Rodríguez a făcut senzație într-un costum de baie minuscul

FILM NOWPrimul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său

Ce veste pentru Anderson Ceara, jucătorul refuzat de Gigi Becali și dorit de Nelu Varga. Ofertă surprinzătoare citeşte ştirea pe Prosport.ro

Naționala Argentinei, desființată din România: "Program ușor, meciuri puse cu mâna. Nu joacă nimic, o rușine monumentală" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ștefania a făcut furori în costum de baie minuscul. Iubita lui Speak și-a etalat silueta impecabilă și bronzul perfect din vacanță

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ștefania a făcut furori în costum de baie minuscul. Iubita lui Speak și-a etalat silueta impecabilă și bronzul perfect din vacanță

Digi World

Ce se întâmplă în organism când suntem stresați. Sângele își schimbă structura în doar câteva minute

Digi Animal World

Fetiță de 6 ani, mușcată de un liliac turbat în timp ce se cățăra într-un copac: „Am tot strigat după ajutor”