Cristi Chivu, antrenorul lui Inter / Foto: Profimedia

Cristi Chivu a spus de ce are nevoie în următorul sezon la Inter. Care sunt principalele rivale la titlu

articol scris de Digi Sport
13.07.2026, 21:47
  • Champions League: Univ. Craiova - Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1

  • Tenis: WTA Iași - ziua 2, marți, 12:00, DGS 2

Cristi Chivu (45 de ani) a susținut o conferință de presă alături de președintele lui Inter Giuseppe Marotta (69 de ani), unde au discutat mai multe aspecte ale sezonului care urmează.

În stagiunea precedentă, Inter, la primul sezon cu Chivu pe bancă, a câștigat titlul în Serie A și Cupa Italiei.

Cristi Chivu: "Vom avea nevoie de o motivație foarte mare"

Antrenorul celor de la Inter a transmis că motivația va conta enorm în sezonul care urmează pentru Inter. Cristi Chivu a transmis că are planuri mult mai mari în stagiunea care urmează, după ce a câștigat eventul.

"Vom avea nevoie de o motivație foarte mare și să adăugăm ceva în plus. A fost un sezon important în care am câștigat două trofee, dar nu ne putem opri aici", a declarat Cristi Chivu, citat de presa din Italia.

De asemenea, Giuseppe Marotta, președintele lui Inter, a transmis că Juventus și AC Milan vor fi principalele contracandidate la câștigarea titlului în Serie A, mai ales că au ratat calificarea în Champions League.

"Juventus și Milan nu sunt în Liga Campionilor, iar asta le-ar putea oferi un avantaj în cursa pentru campionat. Le consider pe amândouă pretendente la Scudetto. Cu toate acestea, suntem conștienți de puterea noastră și sunt optimist", a spus președintele celor de la Inter.

Cele mai tari imagini surprinse după ce Inter a câștigat titlul în Serie A

Galerie Foto

Transferurile făcute de Inter în această perioadă de mercato, până acum. Cine a plecat din lotul lui Chivu

Până în momentul de față, Inter a oficializat transferul lui Manuel Akanji de la Manchester City pentru 15 milioane de euro, după ce l-a avut împrumut în 2025/2026, și l-a adus pe Aleksandar Stankovic pentru 23 de milioane de euro de la Club Brugge.

În plus, Inter a confirmat patru despărțiri: Yann Sommer, Francesco Acerbi, Stefan de Vrij și Matteo Darmian. Despre toți patru se știa deja de câteva luni că vor pleca la finalul sezonului, iar echipa lui Cristi Chivu nu a făcut decât să confirme plecările pe 30 iunie.

Etichete: inter , cristi chivu , giuseppe marotta


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Simion pune o primă condiție în schimbul unei guvernări cu PSD: „Asta e soluția dacă vor să scape de Bolojan”

Președintele AUR, George Simion, a declarat, luni, în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind noul Guvern, că soluția pentru deblocarea crizei politice este o guvernare PSD-AUR. El cere însă în schimbul acestei colaborări președinția Senatului. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Istvan Kovacs a dat lovitura în America

Oficial TREI! FIFA i-a dat vestea lui Istvan Kovacs

Englezii au prezentat ”dovada că Norvegia a fost furată”! Reacția FIFA, după ce Anglia s-a calificat în semifinalele CM 2026

Michael Olise a ales între Bayern și Real Madrid: ”Stăpân pe propriul destin”. Urmează o întâlnire decisivă

Englezii au văzut-o pe Simona Halep alături de noul partener și nu le-a venit să creadă

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Salariu uriaș pentru Denis Drăguș la FCSB: cel mai bine plătit din România!

Exclusiv Gigi Becali, de neoprit în mercato! Încă două transferuri la FCSB: ”Atacanți amândoi. Fotbaliști valoroși”

Foto Neverosimil cu ce s-a întors Haaland de la Cupa Mondială! Imaginea face înconjurul lumii: cât a plătit

Exclusiv Un club din La Liga a venit în România pentru trei jucători de la Universitatea Craiova

Citeşte şi

Cristi Chivu a surprins, după ce a ordonat ca Inter să-l dea afară: ”Știm cu toții!”

Stop! Lovitură după lovitură pentru Cristi Chivu la Inter

PEROZFiicele lui Matt Damon au atras toate privirile pe covorul roșu. Actorul și-a adus întreaga familie la premiera „The Odyssey”

FILM NOW„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe iaht în Italia

Răsturnare de situație! Impresarul lui Denis Drăguș face anunțul care pune FCSB pe jar: „Asta e realitatea” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Istvan Kovacs, trimis acasă de la Campionatul Mondial. Arbitrul român, fără meciuri în faza eliminatorie citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Thalia, în tribune la CM 2026. A dansat, a făcut galerie și s-a distrat alături de soț și de prieteni

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Thalia, în tribune la CM 2026. A dansat, a făcut galerie și s-a distrat alături de soț și de prieteni

Digi World

Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo

Digi Animal World

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic