Surpriză! Andres Iniesta semnează
articol scris de Digi Sport22.05.2026, 17:29
Serie A: Fiorentina - Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
SuperLiga: CFR Cluj - FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1
Andres Iniesta (42 de ani), fostul jucător legendar al Barcelonei, își va începe în scurt timp cariera în antrenorat.
Fostul mijlocaș al grupării blaugrana a reușit să obțină diploma de antrenor și va începe cât de curând treaba.
Andres Iniesta o va antrena pe Gulf United din Emiratele Arabe Unite
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Andres Iniesta s-a înțeles cu oficialii lui Gulf United și o va prelua pe echipa din campionatul Emiratelor Arabe Unite.
Instalarea lui Iniesta va fi oficializată în scurt timp, conform sursei citate anterior.
🚨🇦🇪 EXCL: Andrés Iniesta set to start his managerial career with first head coach job agreed.
He’s signing for Gulf United in Dubai, all agreed with signatures to follow. 👔🇪🇸 pic.twitter.com/0OIy4Obooq— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) May 22, 2026
Astfel, Andres Iniesta își va începe cariera de antrenor la formația din Dubai care în prezent se află pe locul al 10-lea al ierarhiei din Emirate.
Andres Iniesta și-a dorit să devină antrenor după ce s-a retras din fotbal
Andres Iniesta s-a retras din fotbal în octombrie 2024, la capătul uneia dintre cele mai impresionante cariere.
La scurt timp după ce a decis să-și ”agațe ghetele-n cui”, fostul mare jucător al Barcelonei a spus într-un interviu acordat francezilor că-și dorește mult să obțină diploma de antrenor și să înceapă o carieră din această postură, lucru care este pe cale să se întâmple.
"Vreau să învăț puțin despre tot ce înconjoară fotbalul. De asemenea, lucrez la obținerea titlului meu de antrenor.
De asemenea, vreau să mă bucur de alte lucruri pe care nu le poți face când ești în profesie. Abia aștept următorul pas", a spus Andres Iniesta pentru Foot Mercato, la sfârșitul anului 2024.
Andres Iniesta, o legendă pentru Barcelona
Ca jucător, Andres Iniesta a evoluat pentru Barcelona timp de 16 ani, în perioada iulie 2002 - iulie 2018, și a evoluat în 674 de meciuri pentru formația blaugrana, în toate competițiile. În tricoul acestei echipe, mijlocașul a marcat 57 de goluri și le-a oferit coechipierilor săi 135 de pase decisive.
Pe Camp Nou, Iniesta a câștigat 32 de trofee, dintre care patru Ligi ale Campionilor și nouă titluri de campion în La Liga.
Crescut în ”La Masia” (academia Barcelonei), Andres Iniesta a fost promovat la echipa de seniori a catalanilor în vara anului 2002 și a jucat în tricoul blaugrana până în iulie 2018.
Ulterior, mijlocașul s-a transferat la Kobe (în Japonia) și, mai târziu, la Emirates Club (Emiratele Arabe Unite). Formația din Golf avea să fie și ultima din cariera sa de jucător.
Etichete: iniesta , andres iniesta , dubai , gulf united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții