Microbuzul în care erau suporteri ai lui PAOK, implicat într-un accident / Foto: Captură Youtube@digi24hd

A fost în ”microbuzul morții” și a decis să vorbească: ”Am văzut tot! Era timp și nimic nu s-ar fi întâmplat”

articol scris de Digi Sport
28.01.2026, 19:52
  • Europa League: FCSB - Fenerbahce, joi, 22:00, DGS 1

  • Europa League: Lyon - PAOK, joi, 22:00, DGS 2

Unul dintre suporterii lui PAOK care au supraviețuit accidentului grav din Timiș a oferit o serie de declarații.

Grecul, care a fost transportat la spital după accident, a transmis că șoferul avea timp să revină pe bandă și să evite impactul frontal cu TIR-ul, care a cauzat cele șapte decese.

Supraviețuitor al accidentului din Timiș: ”Am văzut tot. Nu mi-am pierdut cunoștința”

Am văzut tot. Nu mi-am pierdut cunoștința nici măcar o secundă. Nu sunt sigur cum s-a ajuns acolo. Ați văzut imaginile. Era timp să facă dreapta și nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am închiriat microbuzul din Edessa, șoferul s-a dus să-l ia și apoi noi ne-am urcat la Salonic. Șase dintre noi suntem din Imathia, ceilalți din alte zone.

Ne-am întâlnit într-un loc pe care îl stabiliserăm. Eram ca frații, eram foarte buni prieteni”, a declarat suporterul lui PAOK, citat de SDNA.

Sunt singur într-o cameră. Nu știu limba română, nici engleză nu știu prea bine. Le-am auzit vocile (n.r. celorlalți doi greci aflați în spital). I-am auzit, măcar știu că sunt vii. 

Am întrebat doctorii despre starea lor. Mi-a spus lucruri pozitive. E foarte posibil să plecăm mâine (n.r. joi), cu avionul. Am câteva fracturi”, a mai spus grecul.

Fotografiile accidentului mortal din Timiș. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional

Galerie Foto

Etichete: accident , suporteri paok , accident timis


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un suporter grec, supraviețuitor al accidentului, povestește cum s-a întâmplat tragedia

Au apărut noi informații despre accidentul din judeţul Timiş, în care şapte cetăţeni greci au murit, iar alţi trei au fost răniţi. Unul dintre cei trei supraviețuitori a mărturisit unui medic că volanul microbuzului s-a blocat în timpul depășirii din cauza sistemului de asistență pentru menținerea benzii de rulare, relatează Protothema și ERTnews.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

MERCATO 2026 | Toate transferurile iernii sunt aici. Rapid și-a luat atacant din Brazilia!

"N-a avut nicio șansă". Un martor a spus ce făcea șoferul dubei făcute praf pe "drumul morții" din România

Final de "telenovelă"! Transferul lui Marius Ștefănescu a fost anunțat în direct

Grecii au aflat ce au făcut fanii lui PAOK înainte de accident. Patronul firmei care le-a închiriat microbuzul: ”Șoc”

S-a aflat cauza accidentului din județul Timiș! Unul dintre supraviețuitori a spus ce s-a întâmplat înainte de tragedie

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Score Benfica - Real 2-1, Dortmund - Inter 0-0, Barcelona - Copenhaga 0-1, Napoli - Chelsea 2-1, ACUM, la DGS 1,2,3 și 4 + 6 meciuri pe site

Video Ce gol! Vlad Dragomir a reușit o ”bijuterie” în UEFA Champions League

Video OUT în minutul 23! Ce lovitură pentru campioana en-titre din Champions League

Inter vrea să-l transfere! A trimis deja oferta

Citeşte şi

Oficial Refuzată de UEFA după accidentul grav din România, PAOK a luat o decizie radicală

Ivan Savvidis a intervenit! Decizia luată de patronul lui PAOK, după tragedia din România

PEROZMoment stânjenitor între Brooklyn Beckham, mama și soția lui, pe covorul roșu. Imaginile au devenit virale după dezvăluirile tânărului

FILM NOWCine este femeia despre care s-a spus că ar fi noua cucerire a lui Ben Affleck. Modelul de 28 de ani a rupt tăcerea imediat

Mihai Rotaru, ofertă de 1.800.000 de euro pentru un winger senegalez de 20 de ani! Craiova vrea transferul pentru titlu citeşte ştirea pe Prosport.ro

Swiatek, eliminată de la Australian Open și o reacție dură: "Suntem animale la zoo?" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, impresionată complet de felul în care arată Mădălina Ghenea: „Aceste picioare lungi pur și simplu mă omoară!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, impresionată complet de felul în care arată Mădălina Ghenea: „Aceste picioare lungi pur și simplu mă omoară!”

Digi World

Ce se întâmplă exact cu organismul tău când consumi zilnic alimente fermentate. Le poți integra ușor la orice masă a zilei

Digi Animal World

Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale