Dacia Arena, martie 2020/ foto: Getty Images

Atac direct la Dacia, gigantul care nu dă ”niciun leu pentru sportul din România”, dar ”construiește stadioane în Italia”

06.04.2020, 18:01
  • Media: Fotbal Club, joi, 20:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, joi, 22:50, DGS 1

Ciprian Marica (34 de ani), fost internațional român și actual patron al echipei Farul Constanța, a acuzat unul dintre cele mai importante brand-uri din țară că ignoră sportul local, în detrimentul celui din străinătate.

”Mă uitam pe tricoul Stelei atunci când juca Gică Hagi, iar sponsor era Ford. Astăzi nu mai există nicio marcă de mașină care să sponsorizeze. Ca să nu mai vorbesc de celebrul brand Dacia, care ne aparținea, iar acum îl regăsim la rugby în Anglia, construiesc stadioane la Udinese, în Italia, chiar și la baschet în America.

Iar în România aproape deloc, de fapt zero în ceea ce înseamnă sport. E trist, e dureros să vezi lucrurile astea. Mi-aș fi dorit să le vadă și cei care ne conduc, lucrurile astea nu sunt normale, marile companii ar trebui să vină și lângă sport”, a declarat Marica, pentru Gazetă.

Dacia, în sportul românesc și cel internațional

Dacia este, din sezonul 2008-2009, sponsorul clubului Udinese, din Serie A. Totodată, stadionul din orașul Udine se numește acum ”Dacia Arena”, în loc de ”Friuli”, cum era denumit înainte de implicarea companiei de la Mioveni. Înțelegerea este valabilă până în 2023.

De asemenea, numele gigantului românesc a apărut și pe tricourile naționalei de rugby a Marii Britanii, cu ocazia unui turneu, cu patru meciuri, în Noua Zeelandă și Papua Noua Guinee. Dacia este partener oficial și pentru alte competiții de rugby, precum Challenge Cup și Super League.

Compania de la Mioveni nu mai este prezentă în sportul din România de la sfârșitul secolului trecut. La finalul anilor '90, Dacia a deținut clubul FC Argeș, într-o perioadă în care piteștenii au jucat inclusiv în cupele europene.

Etichete: udinese , ciprian marica , sponsorizare , dacia , dacia arena


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Selecționerul, șocat în direct după ce aude că i-a murit tatăl

Participarea istorică a Republicii Democrate Congo la Cupa Mondială din 2026 s-a încheiat în cel mai dureros mod posibil. După înfrângerea dramatică cu 2-1 în fața Angliei, după două goluri înscrise în ultima parte meciului de Harry Kane (minutele 75 și 86), selecționerul „Leoparzilor”, Sébastien Desabre, pare să fi aflat de decesul tatălui său chiar în timpul conferinței de presă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Programul complet și rezultatele Cupei Mondiale 2026 | 48 de echipe la start și 104 partide la cea de-a 23-a ediție a World Cup

MERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Pantea a plecat de la FCSB! Bayern a plătit 55.000.000€

Serena Williams, gest urât după ce a fost eliminată de la Wimbledon chiar în runda inaugurală

”NU” pentru Istvan Kovacs! Anunțul făcut de FIFA, la Cupa Mondială 2026

Surpriză! Michael Olise a ales între Bayern și Real Madrid: l-a informat pe Kylian Mbappe

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv Gigi Becali, replică după ce Alibek a semnat cu U Cluj: ”Să nu mai puneți întrebarea asta”

Atacant de două milioane de euro pentru Dinamo! Au început negocierile

Lionel Messi a râs în hohote când a văzut ce i s-a găsit lui Cristian Romero în bagaj, la controlul ”la sânge” din Miami

Oficial Marian Huja a semnat!

Citeşte şi

Ciprian Marica l-a numit pe următorul român care va pleca pe ”bani mulți”: ”S-ar putea să prindă un transfer bun”

Exclusiv Florin Prunea a văzut că Răzvan Sava a ales-o pe Craiova și n-a avut dubii: ”Eu îl vedeam la Rapid”

PEROZGina Pistol, spectaculoasă în costum de baie la 45 de ani. La sfârșitul anului și-a operat abdomenul, acum arată rezultatul: “Superbă”

FILM NOWFilmul „Michael” scrie istorie. A depășit „Oppenheimer” și a devenit cel mai de succes film biografic din toate timpurile

Ce veste pentru Anderson Ceara, jucătorul refuzat de Gigi Becali și dorit de Nelu Varga. Ofertă surprinzătoare citeşte ştirea pe Prosport.ro

CTP desființează revenirea Serenei: "Un fake tenis și un refuz măgăresc" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Are 47 de ani, dar timpul stă în loc pentru ea. Anna Lesko, răvășitoare într-o rochie cu un decolteu amplu. Fanii: „Ne topești de tot!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Are 47 de ani, dar timpul stă în loc pentru ea. Anna Lesko, răvășitoare într-o rochie cu un decolteu amplu. Fanii: „Ne topești de tot!”

Digi World

Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi extreme

Digi Animal World

A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost frică”