Vlad Andronescu, noul președinte al CS Rapid / Foto: Clubul Sportiv Rapid București

Oficial CS Rapid are un nou președinte

27.09.2024, 23:01
  • SuperLiga: U Cluj - Csikszereda, sâmbătă, 19:00, DGS 1

  • La Liga: Real Madrid - Real Sociedad, sâmbătă, 22:00, DGS 1

Clubul Sportiv Rapid are, în mod oficial, un nou conducător. 

După ce Bogdan Vasiliu (46 de ani), fostul președinte al giuleștenilor, a decis să facă un pas în spate și să se ocupe doar de echipa de handbal feminin a clubului ”alb-vișiniu”, funcția a fost preluată de Vlad-Alexandru Andronescu (41 de ani), care a semnat un contract valabil pe patru ani cu Rapid. 

După ce a devenit noul președinte al CS Rapid, Andronescu a oferit și o primă reacție din noua sa funcție. 

Vlad Andronescu: ”Împreună vom duce CS Rapid la noi standarde și performanțe”

”Rapid a fost întotdeauna mai mult decât un club. Este o familie, o tradiție și un simbol, de mai bine de un secol. În această nouă etapă, îmi doresc să continuăm să construim pe această moștenire, dar și să ridicăm standardele.

Obiectivul nostru este clar: rezultate cât mai bune, atât pe plan național, cât și internațional, în toate competițiile în care participăm. Vom investi în zona de tineret și vom dezvolta sportivi de valoare, reușind astfel să promovăm nu doar performanța, ci și brandul CS Rapid la nivel internațional.

Împreună, prin muncă și determinare, vom duce CS Rapid la noi standarde și performanțe, consolidându-ne ca un pilon al sportului românesc și o sursă de inspirație pentru tinerele generații”, a spus Vlad Andronescu, noul președinte al CS Rapid.

În mandatul său, Vlad Andronescu va avea ca obiectiv să reducă cheltuielile Clubului Sportiv Rapid, potrivit surselor contactate de digisport.ro. Astfel, există posibilitatea ca mai multe secții din cadrul clubului să dispară, cum ar fi cea de kempo (care ar urma chiar să fie desființată). 

CS Rapid a avut probleme cu banii în ultima perioadă și a fost nevoie de ajutor suplimentar de la stat pentru acoperirea datoriilor.

Etichete: cs rapid , bogdan vasiliu , vlad andronescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Șoferul a rămas fără permis și cu amendă de 3.000 de lei

Un pompier voluntar din localitatea Drăgușeni, județul Galați, a fost amendat și a rămas fără permis de conducere după ce ar fi refuzat să acorde prioritate unei autospeciale de poliție, în timp ce se deplasa la un incendiu. Atât autospeciala SVSU Drăgușeni, cât și echipajul de poliție mergeau la același eveniment.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video Surprize în ultima etapă a Cupei României! Rezultatele complete și cum arată tabloul sferturilor de finală

Cum au fost numiți românii în presa din Bosnia, după tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor

UEFA a intervenit de urgență și a schimbat adversarul României! ”Nu se poate”

Exclusiv Gigi Becali a făcut "prăpăd" după ce FCSB a ieșit din Cupă: "Nu-l mai vreau în viața mea! Sună pe cine vrei tu"

Exclusiv "Doamne ferește!" Radu Naum, lăsat "mască" în direct de Gigi Becali: "Serios acum, ce aveți în seara asta?"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Florin Prunea a primit ”o ofertă de nerefuzat”! Kennet Andersson l-a sunat și pleacă în Suedia: ”N-am ce să fac”

Live Video&Text Petrolul - FC Argeș 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Gazdele au ratat primele ocazii ale partidei!

La 4 luni de când CFR l-a dat afară, Andrea Mandorlini e gata să semneze!

Exclusiv Revenire spectaculoasă în SuperLiga! A spus-o pe față: ”Transfer la care nu s-a așteptat nimeni”

Citeşte şi

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Adevăratul motiv al răspândirii COVID-19 în Italia şi Spania? Momentul crucial ar fi fost descoperit: "A fost o nebunie!"

PEROZCe ar fi răspuns Lewis Hamilton când a fost întrebat despre relația cu Kim Kardashian. Kanye West, deloc entuziasmat de apropierea lor

FILM NOWJennifer Grey, fabuloasă la 65 de ani. Apariție în costum de baie, într-o vacanță cu cea mai bună prietenă, soția lui Michael J. Fox

Variantă surpriză pentru a prelua naționala României: ”Cred că s-ar băga, are experiență și caracter puternic” citeşte ştirea pe Prosport.ro

România, pe locul 2 la Jocurile Olimpice! Clasament de pus în ramă pentru tricolori citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ștefania strălucește sub soarele dogoritor din Dubai. În costum de baie, cu tatuajele la vedere, a pozat pe balconul camerei ei

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ștefania strălucește sub soarele dogoritor din Dubai. În costum de baie, cu tatuajele la vedere, a pozat pe balconul camerei ei

Digi World

Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața

Digi Animal World

Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani