Caracas, capitala Venezuelei, 23 martie/ foto: Getty Images

Elita din țara aflată pe ”lista neagră” a SUA petrece ostentativ în pandemie, în timp ce populația ”se luptă pentru mâncare”

08.04.2020, 16:51
  • Media: Fotbal Club, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Media: Fotbal European, miercuri, 21:00, DGS 1

Venezuela, țară ”interzisă” la Washington, este una dintre zonele cele mai expuse în fața pandemiei de COVID-19. Medicii de aici se tem de ce este mai rău, mai ales în condițiile în care spitalele locale sunt oricum în suferință din cauza lipsei de apă, electricitate și provizii.

Coronavirus | ”Cea mai dificilă eră din istoria recentă!” Avertismentul lui Tomas Rincon

Tomas Rincon (32 de ani), căpitanul primei reprezentative de fotbal a Venezuelei și jucător în Italia, la Torino, și-a avertizat conaționalii că noul coronavirus ar putea decima țara. ”Le spun oamenilor să stea acasă, acest virus nu trebuie subestimat.

Din păcate, se face simțită criza economică și apare riscul ca lumea să iasă afară, să facă rost de cele necesare. Dar rezistați, stați în case. Vom scăpa până la urmă”, a spus recent fotbalistul sud-american, care a adăugat că se gândește la cei care și-au pierdut job-urile în vremea pandemiei.

”Nu mă refer la situația politica din Venezuela, chiar dacă trecem prin cea mai dificilă eră din istoria recentă. Virusul a venit și agravează criza deja existentă. Oamenii nu muncesc, stau acasă, curentul e tăiat, nu se vede luminița de la capătul tunelului”, a mai afirmat Rincon.

Totodată, fotbalistul a anunțat că își va ajuta țara cu donații pentru a combate COVID-19, așa cum a făcut și în Italia. Sportivul a menționat că ”fondurile strânse vor fi folosite pentru diverse plăți, precum chirii, facturi, bani pentru medicamente și produse necesare, mâncare și terapii de sănătate”.

Galerie Foto

Coronavirus în Venezuela | Elita ține petreceri ostentative, în timp ce oamenii de rând ”luptă pentru mâncare”

Ajutorul lui Tomas Rincon vine în contextul în care elita privilegiată din Venezuela petrece ostentativ chiar și în pandemie de coronavirus, în timp ce majoritatea populației suferă cumplit în această perioadă.

Associated Press scrie cum copiii unor persoane puternice din Venezuela încă postează pe Instagram fotografii de la petreceri monstruoase, cu prostituate aduse din Europa, muzicieni cunoscuți și dansuri pe plajă.

”Noi ne luptăm să avem ce mânca, dar ei umblă liberi, petrec cu fete și beau, fără să se gândească la restul țării”, a declarat, pentru aceeași sursă, Miguel Rengifo (38 de ani), un taximetrist de la periferia capitalei Caracas.

În ultimii ani, 5 milioane de oameni au părăsit Venezuela din cauza sărăciei. Cei mai mulți au migrat în țările vecine. În aceste zile, în statul sud-american există inclusiv o criză de carburanți, care îi împiedică pe medici să meargă la spitale, întârzie livrările și paralizează producția de mâncare, informează Reuters.

Președintele Nicolas Maduro acuză SUA că este vinovată de această problemă cu carburanții. La jumătatea lui martie, liderul de la Caracas a decis ca țara să intre în carantină pentru se pregăti de ”cea mai gravă criză dintre câte am înfruntat vreodată”.

Până pe 8 aprilie, Venezuela raportase 166 de infectări cu noul coronavirus. Șapte persoane au murit în țara sud-americană din cauza COVID-19.


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco

Trei persoane au fost rănite, dintre care două foarte grav, în urma detonării, luni seara, a unui dispozitiv exploziv la Monaco. Potrivit unei surse apropiate anchetei, citată de BFMTV, cele trei victime - un cuplu cu vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani şi un adolescent de 13 ani - sunt de naţionalitate ucraineană. Două dintre victime sunt Vadim Ermolaev şi partenera sa. Acest oligarh ucrainean, născut în 1968, a ajuns în trecut pe locul 23 în clasamentul celor mai bogate persoane din Ucraina, întocmit de revista Forbes.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

A divorțat în mare secret de fiul lui Ion Țiriac și a rupt tăcerea! L-a descris în doar patru cuvinte pe miliardar

Ronaldo: ”El e cel mai bun jucător alături de care am jucat vreodată! Era unic”

Ronald Koeman n-a mai putut, după ce Olanda a fost eliminată de Maroc la CM 2026: "Puțin îmi pasă!"

Cancelarul Friedrich Merz și-a pus toată Germania "în cap", după eliminarea de la Cupa Mondială

Foto Olanda - Maroc 1-1 (2-3 d.l.d.). Saibari i-a calificat pe africani în optimile Cupei Mondiale, după un meci dramatic

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Ilie Dumitrescu e sigur: ”Va fi demis”. Înlocuitorul e pregătit și e un nume uriaș

Franța - Suedia 3-0. Mbappe a făcut spectacol și ”Cocoșii Galici” s-au calificat în optimi la Cupa Mondială 2026

Oficial Ronald Koeman și-a dat demisia de la naționala Olandei: ”Mă doare”

Oficial De neoprit! Kylian Mbappe a marcat și continuă să scrie istorie la Cupa Mondială

Citeşte şi

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Adevăratul motiv al răspândirii COVID-19 în Italia şi Spania? Momentul crucial ar fi fost descoperit: "A fost o nebunie!"

PEROZCu ce se ocupă Raluca Moianu în 2026, după ce a renunțat la cariera în televiziune. Fosta prezentatoare are 56 de ani și e deja bunică

FILM NOWPrimul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său

Adio, Legea 4! Parlamentul a votat noua lege: libertate pentru suporteri, bere pe stadion și surse noi de venit citeşte ştirea pe Prosport.ro

Surpriza Mondialului: Germania, trimisă acasă de o națională „mică”! Cine e a treia națională calificată în optimi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Val de reacții după ce Mira a postat imagini din vacanță: „Sunați la 112”. Artista, fascinantă într-un costum de baie roșu

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Val de reacții după ce Mira a postat imagini din vacanță: „Sunați la 112”. Artista, fascinantă într-un costum de baie roșu

Digi World

Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar trebui setat pe temperaturi foarte joase”

Digi Animal World

Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor