Ion Țiriac / Foto: Getty Images

Ion Țiriac, lovitură în plină pandemie! Averea i-a crescut în 2020 și l-a egalat pe cel mai bogat român

21.08.2020, 20:26
  • SuperLiga: Tragerea la sorți a țintarului, vineri, 15:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, vineri, 22:50, DGS 1

Ion Țiriac (81 de ani) a trecut foarte bine peste perioada de pandemie cauzată de noul coronavirus. În afara faptului că din punct de vedere al sănătății nu a avut niciun fel de emoții, și pe plan profesional omului de afaceri i-a mers foarte bine.

Pentru că i-a crescut averea semnificativ față de anul trecut.

Ce avere are acum Ion Țiriac, potrivit celor de la Forbes

Potrivit celor de la Forbes, care a actualizat chiar azi topul celor mai bogați oameni ai planetei, Ion Țiriac are o avere estimată la 1,3 miliarde de dolari. Pe finalul lui 2019, se spunea despre Țiriac faptul că avea cu 200 de milioane de dolari mai puțin.

Practic, Țiriac l-a egalat pe Daniel Dines (47 de ani), care era până acum cel mai bogat român. Dines, fondatorul companiei UiPath, care se ocupă cu roboți software, avea o avere de 1,4 milioane de euro în 2019, numai că în acest an a suferit o cădere în clasamentul general.

Sportivul cu cei mai mulți bani din lume

Ion Țiriac rămâne însă pe locul doi în topul celor mai bogați sportivi sau foști sportivi. Lider de necontestat este Michael Jordan, cu o avere de 2,2 miliarde de dolari.

În schimb, dintre sportivii în activitate, de departe se remarcă Roger Federer, care a acumulat în ultimul an 109 milioane de dolari. Cristiano Ronaldo, cu 105 milioane de dolari și Lionel Messi (104) completează podiumul.

Michael Jordan are o avere de circa 1,9 miliarde de euro

Starul din NBA, Michael Jordan, continuă să facă o mulţime de bani, deşi s-a lăsat de baschet de 17 ani.

Conform Forbes, citat de 7sur7, averea lui Jordan este de 1,9 miliarde de euro.

Golful dă trei miliardari: Woods, Palmer, Nicklaus

Tiger Woods este unul dintre miliardarii proveniţi din golf. Avea doar 33 de ani când a atins miliardul de euro. Acum, la 44 de ani, are circa 1,6 miliarde de euro.

Arnold Palmer, tot din golf, a ajuns la 1,3 miliarde de euro. A murit în 2016, dar afacerea sa contină să aducă bani mulţi, circa 40 de milioane de dolari în fiecare an. Principala sursă de venit a familiei este construirea circuitelor de golf.

Jack Nicklaus vine aceeaşi zonă cu Woods şi Palmer, iar sumele pe care le-a adunat de-a lungul vieţii au ajuns la circa 1,1 miliarde de euro.

Floyd Mayweather a atins miliardul

Floyd Mayweather este unul dintre cei mai excentrici oameni cu bani din lumea sportului. Un singur meci, cel cu McGregor, i-a adus o bursă de 200 de milioane de dolari.

Ţine să facă paradă de banii pe care îi are, dar publicitatea continuă să-i aducă sume foarte mari.

Averea lui Michael Schumacher

Michael Schumacher, aflat în comă de mai mulţi ani după accidentul suferit la schi, este cel mai bogat pilot din lumea auto.

Doar din premii, deţinătorul recordului titlurilor câştigate în F1, şapte, a câştigat 400 de milioane de euro. Restul până la miliard au venit din publicitate si alte afaceri. Dar cheltuielile pe care le face familia cu tratamentele pentru Michael probabil că au scăzut contul din bancă.

Etichete: ion tiriac , avere ion tiriac , cel mai bogat roman


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Nicușor Dan: „20 de ani m-am luptat cu sistemul. Nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful lui”

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, la Gdansk, că este „o certitudine” că 20 de ani s-a luptat cu „sistemul”. El a mai declarat, într-un răspuns pentru un reporter, că „nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful sistemului”. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Programul complet și rezultatele Cupei Mondiale 2026 | 48 de echipe la start și 104 partide la cea de-a 23-a ediție a World Cup

OUT! FIFA l-a dat afară de la Mondial, după "tirada" de la TV: "Ce rușine, ce barbarie! Ați ucis fotbalul"

”Marele trădător al Ucrainei” a rupt tăcerea: ”Am una și cu siguranță nu este română”

MERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Universitatea Craiova și-a adus fundaș stânga

Emil Boc, mesaj ferm: ”La Cluj nu se va intona imnul și nu va fi folosit steagul Rusiei”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

L-a refuzat pe Lewandowski și l-a batjocorit în direct: "Dau și eu jos câteva kilograme și intru!"

Adio! Intrat la negocieri, Neymar a luat decizia în privința transferului chiar în timpul Cupei Mondiale

Live Text Ecuador - Germania 1-1, ACUM, digisport.ro. GOOL! Sud-americanii au egalat în minutul 9

Direct de la Cupa Mondială: se face transferul lui Joao Cancelo!

Citeşte şi

Fiul lui Ion Țiriac ”așteaptă” criza financiară în România și a acționat: ”Gândiți-vă de două ori”

Gestul făcut de Ion Țiriac, după ce Sorana Cîrstea a fost eliminată în fața sa de la Roland Garros

PEROZO tânără a renunțat la cariera în finanțe după ce a văzut un client cheltuind 20.000 de lire într-un club: „Nu credeam că e real!”

FILM NOWRussell Crowe explică de ce “Gladiatorul II” nu a avut succesul originalului: “Au distrus nucleul moral al poveștii. Practic, au eșuat”

Mihai Pintilii și-a găsit echipă: următoarele ore sunt decisive! Face pereche cu omul care a scris istorie la FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

Inima selecționerului de la Mondiale s-a oprit timp de 12 minute. Ce a văzut antrenorul în acele momente citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, criticată dur după apariția într-o ținută îndrăzneață. Fanii au reacționat imediat: „Nu se vede frumos, nu ai nevoie de asta”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, criticată dur după apariția într-o ținută îndrăzneață. Fanii au reacționat imediat: „Nu se vede frumos, nu ai nevoie de asta”

Digi World

Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor

Digi Animal World

Turiștii plătesc să fie „atacați” de sute de rațe. Experiența din Vietnam face furori pe internet