Jucătorii de la Universitatea Craiova / Foto: Instagram @mihamcqueen

Video Jucătorii Craiovei au petrecut pe manele, la 24 de ore după eșecul cu AEK Atena! Imaginile au ajuns pe internet

articol scris de Digi Sport
20.12.2025, 10:15
  • SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1

Universitatea Craiova a suferit un eșec extrem de usturător cu AEK Atena, scor 2-3, în ultima etapă din UEFA Conference League

Oltenii au avut 2-0 în Grecia și au intrat în prelungiri cu un gol avantaj, însă au încasat de două ori până la fluierul final, iar astfel au căzut până pe locul 25, primul de sub linie, și au fost pierdut dramatic un loc în play-off-ul pentru optimi. 

Jucătorii de la Universitatea Craiova au petrecut pe manele, după eșecul cu AEK Atena 

Vineri seară, la aproximativ 24 de ore distanță de eșecul de la Atena, jucătorii de la Universitatea Craiova au fost surprinși la o petrecere, în timp ce cântă și dansează în jurul interpretului Bogdan De La Ploiești. 

Printre altele, s-a cântat melodia "Made in Romania", reinterpretată special pentru elevii lui Filipe Coelho în versiunea "Made in Oltenia". De asemenea, ulterior un alt interpret a cântat imnul Universității Craiova. 

Clasamentul final din UEFA Conference League

Clasamentul din Conference League / Foto: X @fmeetsdata

VIDEO Rezumat AEK Atena - Universitatea Craiova 3-2 

Etichete: petrecere , craiova , bogdan de la ploiesti


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bătaie în traficul din București, iscată de neacordarea priorității: Un tată și fiul lui de 14 ani au tăbărât pe un șofer

Incident șocant pe o stradă din București. Un tată și fiul lui de 14 ani au coborât din mașină și au început să lovească un șofer cu pumnii. Totul ar fi pornit de la neacordarea priorității.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

MERCATO 2026 | Toate transferurile iernii sunt aici. Joao Paulo, prezentat la FCSB!

"Divorțează de mine de 6 ori pe zi!" Jelena Djokovic "rupe" tăcerea

Lovitură uriașă: Cristiano Ronaldo a plecat din Arabia Saudită!

Lovitură de proporții: Cristiano Ronaldo a spus "DA"! Transferul la care nu se aștepta nimeni

Oficial Dinamo a făcut al patrulea transfer al iernii

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Elias Charalambous, anunț despre Ofri Arad și Joao Paulo înaintea partidei cu FC Botoșani. Pe cine nu se va putea baza FCSB

Exclusiv A plecat din România în Portugalia pentru Mario Tudose și a rămas ”mască”: ”Au început să deschidă laptopurile”

Anunțul olandezilor despre Dennis Man, OUT din lotul lui PSV la ultimul meci

Metaloglobus - Csikszereda, LIVE VIDEO, 16:00, Digi Sport 1. Duel în zona ”fierbinte” a clasamentului. ECHIPELE

Citeşte şi

Adrian Mititelu a pornit un nou ”război”: ”E cel mai mare trădător din istoria Craiovei!”

Kennedy Boateng, mesaj pentru Craiova și Rapid după ce Dinamo a urcat pe primul loc în SuperLiga

PEROZKim Kardashian și Lewis Hamilton, cel mai nou cuplu de vedete!? Cei doi ar fi petrecut împreună un weekend romantic în Marea Britanie

FILM NOW20 de filme care au trecut pragul de 1 miliard de dolari la box office-ul global. Pelicule care au cucerit fanii din întreaga lume

Vrea să plece de la FCSB! Prima echipă care e gata să-l transfere pe fotbalistul adus cu sute de mii de euro citeşte ştirea pe Prosport.ro

FC Barcelona, gata de finala Champions League: anunțul momentului din Spania citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Tyla, apariție incendiară la tv. Unduiri hipnotizante pe ritmurile piesei ei virale, atitudine de superstar, ținută sumară

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Tyla, apariție incendiară la tv. Unduiri hipnotizante pe ritmurile piesei ei virale, atitudine de superstar, ținută sumară

Digi World

O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu se întâmplă ca în filme!”

Digi Animal World

Mini, pisicuța călătoare. Trăiește într-o dubă alături de stăpânul ei, un bărbat de 37 de ani: "Ne-am adaptat amândoi"