Foto Nu se mai ascund! Jannik Sinner a confirmat relația cu un model celebru
articol scris de Digi Sport27.10.2025, 11:09
SuperLiga: Dinamo - FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
UCL: PSG - Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Jannik Sinner (locul 2 ATP) a câștigat turneul de la Viena după o finală cu Alexander Zverev (locul 3 ATP), scor 3-6, 6-3, 7-5. Meciul s-a întins pe durata a două ore și jumătate.
În discursul de la finalul partidei, tenismenul italian a avut un mesaj pentru cei din echipa sa, referindu-se și la Laila Hasanovic, cu care a fost văzut încă de la turneul de la Roland Garros, ca la ”iubita mea”.
Laila este un model care până în primăvară a format un cuplu cu Mick Schumacher, fiul fostului mare pilot de Formula 1 Michael Schumacher.
Jannik Sinner a confirmat! Formează un cuplu cu Laila Hasanovic
Galerie Foto
”Către echipa mea, trebuie să vorbesc în engleză. Vă mulțumesc foarte mult pentru sprijin. Munca pe care ați depus-o, efortul… și faptul că, uneori, nu e ușor să mă înțelegeți, dar vă mulțumesc că ați făcut acest efort. Tuturor celor de aici, familiilor, iubitei mele, prietenilor. Întregii mele echipe și celor care se uită de acasă, vă mulțumesc enorm pentru sprijin”, a declarat Sinner.
După turneul de la Viena, Sinner va intra pe teren din nou la Paris, unde vor juca și Carlos Alcaraz, Alexander Zverev, Ben Shelton și Taylor Fritz, printre alții.
Sinner a fost absent anul trecut de la turneul din capitala Franței, asta însemnând că nu are puncte de apărat. Totuși, șansele să-l depășească în fruntea clasamentului pe Alcaraz, care are un avans de 800 de puncte, sunt foarte mici.
Înainte de Laila Hasanovic, Sinner a fost împreună cu Anna Kalinskaya (26 de ani), o jucătoare de tenis din Rusia care ocupă în prezent locul 35 mondial în clasamentul ATP.
Galerie Foto
Etichete: jannik sinner , laila hasanovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții