Imagine de la locul tragediei din județul Timiș, unde 7 fani ai lui PAOK și-au pierdut viața / Foto: Profimedia

Prima reacție a șoferului TIR-ului în care a intrat microbuzul fanilor lui PAOK. ”Cuvintele lui sunt șocante”

articol scris de Digi Sport
28.01.2026, 14:21
  • Champions League: Benfica - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1

  • Champions League: Dortmund - Inter, miercuri, 22:00, DGS 2

Șapte persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui accident deosebit de grav produs pe DN6-E70, în apropiere de Lugoj, județul Timiș.

Microbuzul în care se aflau 10 cetățeni greci, suporteri ai lui PAOK, a intrat într-o depășire, nu a mai reușit să revină pe banda sa și s-a ciocnit frontal de un TIR care venea din sens opus. 

Galerie Foto

Șoferul TIR-ului în care a intrat frontal microbuzul fanilor lui PAOK: ”Nu am mai văzut așa ceva

A doua zi după tragedie, a apărut prima reacție a șoferului TIR-ului, un cetățean polonez: ”Cuvintele lui sunt șocante”, au titrat grecii de la gazzetta.gr.

În cei 34 de ani de când conduc un camion, nu am mai văzut așa ceva. Am parcurs peste 1.000.000 de kilometri și este prima dată când întâlnesc o astfel de situație”, a declarat șoferul, conform sursei menționate anterior.

Unul dintre supraviețuitorii accidentului a transmis că, în timpul depășirii, s-a activat automat un sistem de asistență al mașinii, iar acest lucru nu i-a mai permis șoferului să reintre pe sensul lui de mers.

Volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza sistemului de asistență la menținerea benzii”, a declarat unul dintre tinerii greci internați la un spital din Timișoara.

Sistemul de asistență la menținerea benzii, așa cum îi spune și numele, ajută mașina să rămână pe banda ei. Camerele monitorizează marcajele rutiere și, în cazul în care detectează că autovehiculul nu se mai încadrează între liniile de pe șosea, intervine asupra volanului pentru a-l readuce în poziția ”corectă”. Există, însă, multe voci care susțin că sistemul ”Lane Assist” nu ar fi putut provoca accidentul.

  • Fanii greci mergeau în Franța, pentru a asista la partida pe care PAOK o va disputa în ultima rundă a fazei principale din Europa League, cu Lyon, joi, 29 ianuarie. Clubul din Salonic a luat legătura cu UEFA și a cerut oficial ca meciul să fie amânat. Răspunsul a venit rapid și a fost unul negativ. 

Citește și: Grecii au aflat ce au făcut fanii lui PAOK înainte de accident. Patronul firmei care le-a închiriat microbuzul: ”Șoc”

Etichete: grecia , suporteri paok , accident timis , sofer tir , accident romania , accident paok , cauza accident


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un suporter grec, supraviețuitor al accidentului, povestește cum s-a întâmplat tragedia

Au apărut noi informații despre accidentul din judeţul Timiş, în care şapte cetăţeni greci au murit, iar alţi trei au fost răniţi. Unul dintre cei trei supraviețuitori a mărturisit unui medic că volanul microbuzului s-a blocat în timpul depășirii din cauza sistemului de asistență pentru menținerea benzii de rulare, relatează Protothema și ERTnews.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

MERCATO 2026 | Toate transferurile iernii sunt aici. Rapid și-a luat atacant din Brazilia!

"N-a avut nicio șansă". Un martor a spus ce făcea șoferul dubei făcute praf pe "drumul morții" din România

Final de "telenovelă"! Transferul lui Marius Ștefănescu a fost anunțat în direct

Exclusiv Gigi Becali n-a stat pe gânduri: "Îți mulțumesc, Bîrligea!"

"Sper să nu fie adevărat". Un primar a făcut anunțul, după accidentul de pe "drumul morții" din România

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Lovitură de teatru! Ce arată analizele de sânge ale șoferului microbuzului implicat în accidentul grav din Timiș

Jurgen Klopp a semnat și pregătește prima schimbare majoră

Un supraviețuitor al accidentului din Timiș a acceptat să vorbească: "Se ascund multe lucruri de mine"

Șoferul TIR-ului lovit de microbuz pe ”drumul morții” din Timiș a rupt tăcerea! Schimbare majoră: ce a descoperit Poliția

Citeşte şi

Grecii: ”Olimpiu Moruțan i-a aruncat insulte”

”Fotbalul nu poate suporta astfel de momente triste”. Antrenorul lui Lyon a reacționat, după tragedia din România

PEROZMoment stânjenitor între Brooklyn Beckham, mama și soția lui, pe covorul roșu. Imaginile au devenit virale după dezvăluirile tânărului

FILM NOWCine este femeia despre care s-a spus că ar fi noua cucerire a lui Ben Affleck. Modelul de 28 de ani a rupt tăcerea imediat

Mihai Rotaru, ofertă de 1.800.000 de euro pentru un winger senegalez de 20 de ani! Craiova vrea transferul pentru titlu citeşte ştirea pe Prosport.ro

Swiatek, eliminată de la Australian Open și o reacție dură: "Suntem animale la zoo?" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, impresionată complet de felul în care arată Mădălina Ghenea: „Aceste picioare lungi pur și simplu mă omoară!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, impresionată complet de felul în care arată Mădălina Ghenea: „Aceste picioare lungi pur și simplu mă omoară!”

Digi World

Ce se întâmplă exact cu organismul tău când consumi zilnic alimente fermentate. Le poți integra ușor la orice masă a zilei

Digi Animal World

Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale