Ion Ţiriac / Foto: Getty Images

Vestea începutului de an! Câți bani are de fapt miliardarul Ion Țiriac

03.01.2021, 22:32
  • Fotbal: Ungaria - Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1

  • Fotbal: Azerbaidjan - Malta, vineri, 21:00, DGS 2

Ion Țiriac (81 de ani), care a avut o tinerețe grea, a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din România, dar se află la loc de cinste și în topurile mondiale.

În acest început de an s-a aflat, de fapt, care este averea lui Ion Țiriac.

Miliardarul român, implicat în foarte multe acțiuni caritabile, este posesorul unei averi, la care unii nici nu pot să viseze. De foarte multe ori s-a vorbit despre averea sa, dar niciodată nu s-a vorbit despre o sumă concretă.

Câți bani are de fapt Ion Țiriac!

Ei bine, fostul mare jucător de tenis, acum un prosper om de afaceri, proprietar și al turneului de la Madrid, dispune de aproximativ două miliarde de euro, potrivit unui top realizat de către Top 300 Capital.

Țiriac a fost mereu un om discret, căruia nu i-a plăcut să se laude cu averea sa. Totuși, el s-ar fi destăinuit unor prieteni că ar avea o pensie cuprinsă între 10.000 si 12.000 lei. Niciodată nu a încasat însă banii, ci a preferat să-i adune într-un cont.

Cum a cheltuit Ion Țiriac 400.000 de euro chiar înainte de Crăciun! Gestul care a impresionat

Înaintea Sărbătorilor de iarnă din acest an, milionarul a decis să aloce un buget de 400.000 de euro pentru cumpărarea de alimente și alte produse specifice marii sărbători.

”S-au cumpărat alimente de peste 400.000 de euro. Mâncare caldă, precum sarmale, cozonaci, dar şi carne şi alte alimente. Fiecare pachet a avut o valoare de 100 de euro.

Aproximativ 4000 de persoane au beneficiat de ajutor, mulţi dintre ei vârstnici, proveniţi din diferite sate din Moldova, care nu ar fi avut ce să pună pe masă. Ion Ţiriac a făcut acelaşi gest şi de Paşte”, a spus un apropiat al lui Ion Ţiriac pentru playsport.ro.

Totalul donațiilor făcute de Ion Țiriac în 2020 ajunge la 10 milioane de euro.

Cine e cel mai bogat român, care l-a detronat pe Ion Țiriac

Cel mai bogat român în topul realizat de Forbes România este Daniel Dines, cel care s-a aflat în aceeaşi poziţie şi anul trecut. În clasamentul din luna decembrie 2020, afacerea în domeniul IT, pornită de Dines cu Marius Tîrcă în 2005, UiPath, a ajuns la 7,7 miliarde de lei, adică în jur de 1,58 miliarde de euro.

Etichete: ion tiriac , avere ion tiriac , bani ion tiriac


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Nicușor Dan a desemnat premierul. Eugen Tomac: Voi prezenta Parlamentului un guvern tehnic, nu unul politic

Eugen Tomac, europarlamentar și actual consilier prezidențial, a fost desemnat premier de către Nicușor Dan. Șeful statului a făcut nominalizarea la aproape o lună de la demiterea Cabinetului Bolojan.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Țiriac jr., motivul pentru care Sorana Cîrstea a luat cea mai importantă decizie din viața ei: ”E normal la vârsta mea”

Lovitură de proporții: Darius Olaru, în fața transferului carierei, direct în Champions League!

Exclusiv Salariu de două ori mai mare decât la PAOK pentru Răzvan Lucescu! Antrenorul și-a anunțat în direct decizia

Lovitură pentru Gică Hagi! Decizia UEFA în privința României

Exclusiv Gigi Becali, prima reacție după ce ”uriașul” său din poartă a semnat cu Craiova: ”Aveam contract pe 5 ani!”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

S-au retras și Gigi Becali e la un pas de primul transfer al verii! Verdict categoric: ”Va ajunge la FCSB”

Video Rezultat neverosimil! Spania s-a făcut de râs înainte de Cupa Mondială

Antrenor pentru CFR Cluj! Varga: ”E român”. Se pregătește o surpriză de proporții

Ce lovitură! Un ”colos” a pregătit oferta: 90.000.000€ pentru Federico Valverde

Citeşte şi

Gestul făcut de Ion Țiriac, după ce Sorana Cîrstea a fost eliminată în fața sa de la Roland Garros

Omul din spatele marilor succese ale Soranei Cîrstea. "Sunt îngrozită, sunt prea bătrână!" / "Ești un bebeluș!"

PEROZCe a determinat-o pe prințesa Diana să accepte interviul controversat cu Martin Bashir. Motivul real s-a aflat abia după 30 de ani

FILM NOWCe s-a întâmplat după apariția lui Brooke Shields în „Friends”: „Nu am mai fost aceeași persoană”

CFR Cluj are un nou antrenor! Neluțu Varga anunță: ”De luni este la muncă!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Rivalul lui Florentino Perez la șefia lui Real Madrid plusează: Haaland pe Bernabeu! citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Raluka a dat startul verii în Grecia, alături de iubit. În costum de baie roz, și-a etalat silueta în apele turcoaz din Kefalonia

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Raluka a dat startul verii în Grecia, alături de iubit. În costum de baie roz, și-a etalat silueta în apele turcoaz din Kefalonia

Digi World

Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6 milioane de ani

Digi Animal World

„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un secol