Adio! Emma Răducanu a postat mesajul despărțirii
articol scris de Digi Sport29.01.2026, 19:16
SuperLiga: Dinamo - Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: CFR - Metaloglobus, vineri, 17:00, DGS 1
Emma Răducanu, câştigătoarea US Open din 2021, a anunţat joi că a încetat colaborarea cu antrenorul spaniol Francis Roig, scrie EFE.
Răducanu şi Roig au început să lucreze împreună în vara anului trecut, dar britanica de origine română s-a declarat dezamăgită după eliminarea prematură de la Australian Open, în turul al doilea.
Emma Răducanu și-a dat afară antrenorul!
Galerie Foto
''Îi mulţumesc pentru timpul petrecut împreună. A fost mai mult decât un antrenor pentru mine şi am avut momente minunate pe teren. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce m-a învăţat şi tot ce am împărtăşit'', a spus Răducanu pe reţelele de socializare.
Roig s-a alăturat echipei lui Răducanu chiar înainte de US Open 2025, în luna august, unde britanica a ajuns în runda a treia, fiind eliminată de kazahă Elena Rybakina.
De atunci, parţial din cauza problemelor fizice pe care le-a întâmpinat, Răducanu nu a mai câştigat două meciuri consecutive în restul anului.
La începutul acestui sezon, Răducanu a ajuns în sferturile de finală la Hobart, unde a pierdut în faţa australiencei Taylah Preston, clasată pe locul 204 WTA.
Înainte de a lucra cu Răducanu, Roig i-a antrenat pe Rafael Nadal şi Matteo Berrettini, scrie Agerpres.
Etichete: antrenor , emma raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții