Novak Djokovic, doar TREI cuvinte pe internet după meciul memorabil cu Sinner de la AO, terminat la 02:00 noaptea
articol scris de Digi Sport30.01.2026, 19:06
SuperLiga: Dinamo - Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - UTA Arad, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Novak Djokovic, la 38 de ani, a făcut un meci excepțional și l-a eliminat în semifinalele Australian Open pe Jannik Sinner (24 de ani), dublu deţinător al trofeului şi numărul 2 ATP, în cinci seturi, 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4.
Partida s-a întins pe durata a 4 ore și 12 minute și s-a terminat aproape de ora 02:00 noaptea în Australia, asta după ce meciul dintre Alcaraz și Zverev, cealaltă semifinală, a ținut 5 ore și 26 de minute.
- Finala de la Australian Open va consemna a 10-a confruntare directă dintre Alcaraz și Djokovic. Sârbul conduce, 5-4.
Novak Djokovic, după ce a trecut de Jannik Sinner în semifinala AO: ”Lost for words”
Galerie Foto
Novak Djokovic a fost extrem de emoționat după ce a câștigat duelul cu Jannik Sinner, lucru arătat pe teren, când s-a pus în genunchi, iar apoi a început să plângă.
La interviu, ”Nole” a putut vorbi cu greu, transmițând că ”simte că deja a câștigat trofeul”. Sinner triumfase în ultimele două ediții de la Melbourne.
Pe rețelele sociale, Djokovic a scris un mesaj de doar trei cuvinte: ”Lost for words”, în traducere ”Nu am cuvinte”
Lost for words 🇦🇺 pic.twitter.com/vQRGZwLDOd
— Novak Djokovic (@DjokerNole) January 30, 2026
”Sincer, acum sunt fără cuvinte. Doamne, se simte ireal, sincer. Am jucat 4 ore, e aproape 2 dimineața. Îmi amintesc că în 2012 am jucat cu Rafa finala, care a durat aproape 6 ore.
Dar nivelul de intensitate și calitatea tenisului au fost extrem de ridicate. Știam că acesta era singurul mod prin care puteam avea o șansă să câștig astăzi împotriva lui.
A câștigat (n.r. Sinner) ultimele 5 meciuri împotriva mea. Avea numărul meu de telefon, așa că a trebuit să-mi schimb numărul în seara asta. Dar, lăsând gluma la o parte, i-am spus la fileu 'mulțumesc' pentru că mi-a mai permis o victorie în ultimii ani ai carierei.
Am un respect enorm pentru el. Un jucător incredibil, te împinge la limită, exact ce a făcut cu mine în seara asta. Așa că merită un mare ropot de aplauze pentru prestația lui”, a spus Djokovic, la interviu.
Djokovic are în total 24 de turnee de Grand Slam, iar 10 dintre ele au fost câștigate la Melbourne. Deține recordul în acest sens.
Etichete: novak djokovic , australian open , semifinale australian open , jannik sinner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții