Simona Halep și Darren Cahill au încheiat colaborarea, dar au în continuare o legătură strânsă

Prima reacție publică a Simonei Halep, după ce a confirmat despărțirea de Cahill

12.11.2018, 14:05
  • Conference League: AEK Atena - Univ. Craiova, joi, 22:00, DGS 1

  • Conference League: Legia Varșovia - Lincoln, joi, 22:00, DGS 2

Darren Cahill şi Simona Halep nu vor mai colabora din 2019. Din cauza unor probleme ce ţin de propria familie, australianul a luat această decizie. Omul care a dat o altă dimensiune jocului Simonei, cel care a învăţat-o să îşi gestioneze emoţiile, cel care a făcut-o numărul unu în lume şi cel care a dus-o spre cucerirea primului turneu de Grand Slam din carieră nu va mai continua alături de româncă.

Tehnicianul australian a făcut anunțul, în timp ce Simona a confirmat pe rețelele de socializare acest lucru. La 3 zile distanță, Simona Halep a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare. Astfel, numărul 1 WTA pare să fi trecut peste șocul încetării colaborării cu Cahill.

"O nouă Luni, o nouă săptămână, țeluri noi', scrie pe fotografia postată de Simona, aceasta fiind însoțită și de mesajul: "'Da, da, da. Să aveți o zi minunată!"

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Yes yes yes ? have a great day everyone !!!

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on

OFICIAL: Cahill şi Halep întrerup colaborarea. Anunţul australianului şi răspunsul Simonei

Darren Cahill şi Simona Halep nu vor mai colabora din 2019. Din cauza unor probleme ce ţin de propria familie, australianul a luat această decizie.

Omul care a dat o altă dimensiune jocului Simonei, cel care a învăţat-o să îşi gestioneze emoţiile, cel care a făcut-o numărul unu în lume şi cel care a dus-o spre cucerirea primului turneu de Grand Slam din carieră nu va mai continua alături de româncă.

"Aş vrea să anunţ că eu şi Simona nu vom mai continua împreună în 2019 din motive ce ţin de familia mea", a anunţat Cahill, care a primit imediat un răspuns de la marea noastră campioană: "Îţi mulţumesc atât de mult Darren Cahill pentru munca imensă şi incredibilul suport pe care mi l-ai acordat în ultimii 4 ani. Am fost atât de norocoasă să particip în călătoria aceasta alături de tine. Îţi urez ţie şi familiei toate cele bune şi sper să ne vedem curând".

Etichete: simona halep , darren cahill , halep cahill


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Schimbare de ton. Ce spune Kremlinul despre trupele europene în Ucraina

Kremlinul a declarat, miercuri, că poziția Rusiei cu privire la desfășurarea oricăror trupe europene în Ucraina în cadrul unui posibil acord de pace negociat de SUA este bine cunoscută, dar că subiectul poate fi discutat, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Înșelat de soție, fostul jucător de la FCSB a câștigat 330.000€ la pariuri. Ce a făcut cu banii: "S-a terminat istoria!"

Exclusiv Radu Naum a auzit ce salariu s-a cerut în România și nu a putut să creadă: "Cât?!" Replica președintelui

Oficial Universitatea Craiova a primit vestea de la UEFA, înaintea meciului decisiv cu AEK Atena din Conference League

Fără milă! Și-a aflat sentința: "E imposibil să înțelegi cum a făcut așa ceva un om sănătos la cap"

Adio! Președintele a reacționat, după ce mai mulți sportivi de top au renunțat la Rusia

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Oficial Au dat lovitura! I-au propus 65.000 €/lună și a semnat. Au uitat de Joao Lameira?

Dezastru! Fără Ionuț Radu, Celta Vigo s-a făcut de râs și e OUT din Cupa Spaniei

Exclusiv La jumătatea sezonului, Oțelul a făcut anunțul: ”E un lucru asumat”

"Nebunie" la PSG - Flamengo: 4 penalty-uri scoase la rând în finala Cupei Intercontinentale! Safonov, "noul Duckadam"

Citeşte şi

Italienii au văzut imaginile cu Simona Halep și au reacționat imediat: cum au numit-o pe româncă

Foto Simona Halep a revenit pe teren! Campionul alături de care a apărut

PEROZGeorgina Rodriguez, despre inelul de 3 milioane $ primit de la Cristiano Ronaldo: "Măcar atât să-mi ofere după 10 ani de așteptare"

FILM NOWSydney Sweeney, apariție à la Marilyn Monroe, într-o rochie albă cu decolteu "periculos". Ruj roșu, siluetă de viespe, atitudine

Ion Țiriac și Ilie Năstase, îndurerați de o nouă veste tragică citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cine este prima sportivă care va participa la „Jocurile Dopaților”: e una dintre cele mai frumoase atlete din SUA citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Fosta iubită a lui Dorian Popa, bronz ciocolatiu și îndrăzneală cât cuprinde. Babs, într-o bustieră ținută doar în ace de siguranță

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fosta iubită a lui Dorian Popa, bronz ciocolatiu și îndrăzneală cât cuprinde. Babs, într-o bustieră ținută doar în ace de siguranță

Digi World

Cauza morții lui Ludovic al XIV-lea, dezvăluită după 310 ani. ADN-ul din inima mumificată schimbă complet diagnosticul oficial

Digi Animal World

Panică într-un magazin de Crăciun. Un cerb a făcut ravagii printre rafturi și a rămas blocat într-un scaun: „Își căuta sania”