Jurnalul unui iubitor de rugby

Cupa Mondială de Rugby este, pentru mine, ca o insulă ovală într-un ocean nesfârșit al balonului rotund! O dată la patru ani, timp de o lună și jumătate, fotbalul trece în plan secund și lasă locul unui sport aparte conturat în jurul unor povești de viață absolut fabuloase. Chiar dacă nu am ajuns să văd pe viu spectacolul Cupei Mondiale din Anglia, meciurile pe care le-am comentat până acum din cabinele Digi Sport m-au ajutat să simt îndeaproape entuziasmul extraordinar și pasiunea nemărginită a unor băieți pentru acest sport minunat.

Cele mai neaşteptate poveşti s-au ţesut în jurul unor naţiuni mărunte în lumea rugby-ului, Namibia şi Uruguay. Este aproape uluitor cum aceşti liliputani ai Ovaliei au ţinut piept cât au putut, ca David în faţa lui Goliat, în faţa unor coloşi precum Noua Zeelandă și Australia, duble campioane mondiale. La a cincea sa prezență la o Cupă Mondială, Namibia și-a început aventura în Anglia cu o prestație mai mult decât onorabilă în fața celebrilor All Blacks, 14-58. Nu avea, totuși, cum să îndeplinească promisiunea președintelui Hage Geingob de „a le oferi Iadul neo-zeelandezilor”, dar băieții galezului Phil Davies au făcut meciul vieții lor, în condițiile în care mulți anticipau un scor-record la un turneu final, peste performanța acelorași All Blacks din 1999, 145-0 cu Japonia. În plus, africanii au scăpat de ceea ce se anunța un dezastru la fel de mare pentru ei precum în 2003, când au fost spulberați de Australia cu 142-0 într-un meci în care Wallabies au marcat 22 de eseuri, adică unul la fiecare trei minute de joc!

Namibienii și-au câștigat respectul lumii rugby-ului, mai ales dacă ținem cont de felul în care au ajuns la Cupa Mondială. Cu trei luni înaintea startului competiției au rămas fără antrenorul care i-a calificat la World Cup, Danie Vermeulen, care a demisionat după trei ani pe bancă. Vermeulen a părăsit echipa după ce a acuzat Federația Namibiană de Rugby că nu i-a apreciat munca după un episod al naibii de ciudat la un asemenea nivel. Într-un turneu din Tunisia, scaunul cu rotile, în care Vermeulen era imobilizat din 2000 în urma unui accident de mașină, a fost furat, iar federația namibiană nu i-a achitat întreaga contravaloare a pagubei cifrate la câteva mii bune de lire sterline. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul, după alte evenimente dubioase. În noiembrie 2014, într-un turneu din Europa, mai mulți jucători de culoare l-au acuzat pe Vermeulen de discriminare rasială, iar în luna aprilie a acestui an, Phil Davies, care fusese adus ca și consultant tehnic, a trimis un e-mail în care solicita puteri depline din partea forului de specialitate în privința selecției și a pregătirii echipei. Numai că acel mesaj a fost trimis la o adresă … greșită! În loc să ajungă la federație, acesta a fost primit chiar de Vermeulen!!!

Dincolo de aceste probleme, e important să precizăm că foarte mulți rugbyști din lotul deplasat în Anglia au statut de amatori! Unii dintre ei se trezesc la 4-5 dimineața, încep antrenamentul la ora șase, apoi pleacă la serviciu și se întorc acasă la șapte seara, când își pun de foarte multe ori întrebarea: „Oare de ce naiba tot fac asta?!” Dar a doua zi o iau din nou de la capăt! Asta a atras și admirația jucătorilor profesioniști ai Namibiei, în frunte cu căpitanul Jacques Burger, unul dintre cei mai mari rugbyști ai momentului. Inclus în echipa ideală a Cupei Mondiale din 2011, jucătorul de 32 de ani spune că sacrificiul colegilor săi de a petrece ore bune în mașină zi de zi doar de dragul de a juca rugby îl face să se simtă umil. Unul este broker de asigurări, altul vinde biciclete într-un magazin, unul este stomatolog, celălalt este inginer la o companie de extracție a diamantelor! Ei sunt colegi de națională cu jucători profesioniști, care evoluează în toată lumea din România, cazul lui Eugene Jantjies, mijlocașul la grămadă al lui Dinamo, până în Noua Zeelandă.

Și din acest motiv, e atât de frumos rugby-ul!