Putem fi şi noi "nemţi"! Dar cam rar...

După foarte mult timp, o echipă românească a reuşit să se debaraseze de toate complexele care-i închistau ascensiunea şi a rupt un blestem care parcă ne urmăreşte la nesfârşit.
Steaua a arătat că poate gândi nemţeşte şi a trecut peste un moment dificil cu atitudinea unei echipe mari. Au mai fost accidente şi în cazul altor cluburi uriaşe, care au suferit înfrângeri umilitoare pentru a se ridica apoi mai puternice. Până la urmă, este nevoie şi de umilinţă pentru a te putea bucura pe deplin de succes.

Steaua a învăţat această lecţie şi a demonstrat că îşi poate învinge demonii trecutului. Nu doar ai săi, ci ai intregului sport românesc, care a avut mai mereu tendinţa de a se îneca la mal. Tot Steaua este cel mai elocvent exemplu, în acest sens. Au fost situaţii când avea două variante din trei (meciul retur cu Napoli din 2010) sau chiar trei din patru (returul cu Middlesbrough) pentru a obţine ceva notabil, însă întotdeauna pica testul de maturitate. Acum, însă, nu a mai fost cazul, poate şi pentru că şi-a adus câţiva nemţi. Unul get-beget, preparatorul fizic Thomas Neubert, care a revoluţionat tot sistemul de pregătire al unei echipe româneşti, un fotbalist german de origine poloneză, crescut însă în cel mai pur stil teuton, Lukasz Szukala, şi un antrenor cu nume nemţesc, Laurenţiu Reghecampf, care afirma mereu că Germania este a doua sa casă. Fără îndoială că fără Reghe, primii doi nu ar fi ajuns, probabil, în Ghencea, astfel că meritul unui sezon de toamnă senzaţional îi revine, în primul rând, tehnicianului de 37 de ani.
Steaua m-a impresionat cel mai mult la Copenhaga. Dincolo de faptul că a jucat cu foarte mult calm şi a arătat ca o echipă matură, mi-a plăcut că nu a cedat asediului din final al danezilor. Şi asta chiar dacă un eşec cu 1-2 ar fi însemnat eliminarea lui VfB Stuttgart, bestia neagră care o călcase în picioare pe Arena Naţională cu o etapă înainte şi care putea să o afunde într-o criză neaşteptată. Steaua şi-a apărat blazonul şi a arătat că are onoare, ajutând indirect Germania să fie singura ţara cu toate cele şapte echipe participante în Europa calificate în faza eliminatorie. Nu ştiu dacă nemţii Stelei s-au gandit şi la asta, nici măcar dacă au luat în calcul că peste un timp roata se va întoarce şi ar putea ajunge ei în situaţia svabilor de a fi la mâna altora. Cert este că steliştii au mai adus un punct României la coeficientul UEFA şi au stabilit un nou record de puncte pentru o echipă românească în grupele unei competiţii continentale, ceea ce nu e deloc puţin.

Dacă Steaua ne-a bucurat în acest final de 2012, pe unii mai mult, pe alţii mai puţin sau deloc, în funcţie de simpatii, naţionala feminină de handbal a României m-a dezamăgit. Dacă altădată, era dată exemplu pentru caracterul său, acum echipa lui Gheorghe Tadici nu a mai izbutit să se desprindă dintr-o stare de mediocritate pe care nu o pot înţelege. Când şansa i-a surâs din nou pentru o calificare în semifinalele Europenelor, naţionala României a clacat cu brio în faţa Ungariei.

De aceea, chiar îmi pare rău că dacă suntem "nemţi", nu putem rămâne mult timp aşa. Parcă uităm prea repede cât de mult înflorise România sub un domnitor german şi revenim la aceeaşi mentalitate balcanică, deşi noi nu suntem în Balcani! Dar, prin aceste eşecuri repetate, arătăm că suntem mai balcanici decât balcanicii! Foarte rar, mai demonstrăm că putem fi chiar mai nemţi decât nemţii!