Alţii la rând!

Nimic nu anunţa marşul triumfător al Romei, după un sezon cenuşiu, încheiat în cel mai rău mod posibil, cu înfrângere în faţa marii rivale, în finala Cupei. Situaţia a rămas tensionată pe toată durata verii. La primul antrenament dinaintea noii stagiuni, jucătorii au fost întâmpinaţi la Trigoria de ultraşi nervoşi, care nu aveau cum să uite aşa uşor eşecul cu Lazio.

Pentru Rudi Garcia, probabil, a fost un şoc. Abia venise la echipă şi încerca să se acomodeze cu tot ce presupune fotbalul italian. Contactul dur cu ultraşii n-a fost tocmai cel pe care-l aştepta antrenorul care adusese titlul la Lille, după mai bine de 50 de ani, însă francezul n-a dezarmat. S-a pus pe treaba, ştiind că rezultatele îi vor readuce pe suporteri alături de echipă.

Încet-încet, Roma a început să-şi croiască drum spre prima poziţie. Neobservată, la început. Lumea nu avea ochi pentru echipa din capitală. Golurile lui Higuain si Callejon, erau mai importante decât rezultatele Romei. Contractul scadent al lui Pirlo era şi el un subiect mult mai ofertant decât jocul capitolinilor. Până şi victoria din derby-ul cu Lazio a intrat în sfera normalului. Era o simplă răzbunare pentru Cupa pierduta în mai. După succesul de la Genova, “giallorossi” au început să conteze. Se adunaseră 5 victorii la rând, cu una mai puţin decât reuşise Juventus, în startul sezonului 2005-2006. A venit şi cea de-a 6-a, un 5-0 categoric cu Bologna, primul meci al sezonului în care Totti şi ai lui marcau şi în prima repriza. Nu era însă suficient pentru sceptici. “Au avut un program lejer. Să-i vedem cu Inter”, erau vorbele cel mai des întâlnite.

Şi-a venit şi meciul cu Inter. Blitzkrieg! 3-0 la pauză, meci rezolvat din prima repriză pe terenul altei echipe remarcate în startul sezonului. Nu mai contează că faultul, în urma caruia Totti a făcut 2-0, a fost mutat din afara careului, în interiorul lui. Şi nici că la 1-0, lui Guarin i-au lipsit câţiva centimetri pentru a restabili egalitatea. Recunoştea şi Mazzarri că Roma a fost echipa mai buna. 7 din 7, cel mai bun atac din Serie A şi cea mai bună apărare din Europa.

Cum a fost posibilă metamorfoza?

În primul rând, patronii americani au fost inspiraţi când l-au ales pe Rudi Garcia, un tip foarte serios, care ştie ce înseamnă să câştigi un trofeu cu o echipă care nu e cotată printre favorite. Francezul înseamnă mult mai mult decât Luis Enrique, Zdenek Zeman sau Aurelio Andreazzoli.

În al doilea rând, transferurile au fost reuşite. Gafeurul Stekelenburg a fost înlocuit de Morgan de Sanctis, care a primit un singur gol în 7 etape. Plecarea lui Marquinhos, la PSG, a fost acoperită de venirea lui Benatia, fundaşul golgheter, de la Udinese. Strootman a părut deplasat când, la sosirea în capitala Italiei, a declarat că vine să câştige un trofeu. Evoluţiile sale îi dau însă dreptate. Gervinho joacă la fel ca pe vremea când câştiga titlul cu Lille, alaturi de Garcia, şi lasă impresia că la Arsenal a fost doar o problemă de adaptare. Şi ar mai fi cei vechi. De Rossi a uitat de neînţelegerile din trecut şi joacă la potenţial maxim. La fel si Pjanic, care a dat uitării conflictul cu Zeman, generat de poziţionarea în teren. Florenzi a demonstrat ca s-a maturizat, comparativ cu stagiunea precedentă.

În al treilea rând, Totti. Francesco Totti. La 37 de ani, are un sezon fantastic. A ajuns la 300 de goluri marcate în toate competiţiile şi recordul lui Silvio Piola nu mai pare de neatins.

Acum, alţii la rând! “Cine e anti Roma?” se întreabă italienii. Vedem etapa viitoare, când pe Olimpico vine Napoli, pentru cel mai încins “Derby del Sole” din ultimii 20 de ani.