Întoarcerea la normalitate

Câţi ar fi pariat pe un 4-0 al Barcelonei în returul cu Milan? Probabil tot atâţia câţi au mizat pe Milan în momentul tragerii la sorţi. După 0-2 pe San Siro, Barcelona a arătat în retur că are resurse suficiente pentru a continua drumul deschis de Guardiola.

Acelaşi pressing sufocant, imediat după pierderea posesiei, atacuri în valuri şi o sete nebună de a trage la poartă. E unul dintre detaliile care au făcut diferenţa. Faţă de meciul tur, în care au expediat prea puţine mingi spre poarta lui Abbiati, catalanii s-au transformat radical. Au trimis nu mai puţin de 14 şuturi spre poarta Milanului, dintre care 10 au fost cadrate. Rossonerii au fost luaţi prin surprindere de furia catalană.

În cele 3 săptămâni dintre tur şi retur, Allegri n-a reuşit să-i facă pe ai săi să priceapă că Barcelona nu este neapărat aceea de pe San Siro. Dubla înfrângere cu Real i-a înrăit pe catalani şi, în acelaşi timp, i-a adormit pe italieni. Barcelona a arătat ca vrea şi poate să le dea peste nas celor care îi cântau prohodul. Catalanii aveau nevoie de o răsturnare spectaculoasă de scor şi au reuşit-o, fără prea mari emoţii.

Milan, în schimb, a încercat să facă ceea ce nu ştie. Milanul modern n-a fost niciodată o echipă care sa stăpânească la perfecţie apărarea. Partida tur a fost mai degrabă o excepţie de la regula pe care a introdus-o Sacchi atunci când i-a preluat pe rossoneri în 1987.  Marile echipe ale Europei, în categoria cărora intră, în continuare, şi trupa lui Allegri, pun permanent presiune pe adversar. Ceea ce italienii nu doar că n-au făcut pe Camp Nou, ba chiar au lăsat-o şi încurajat-o, în anumite momente, pe Barcelona să practice fotbalul spectaculos din ultimii ani.

În final, câteva vorbe şi despre Jordi Roura. E nedrept ca, după turul în care i s-au spart în cap toate oalele, acum să se vorbeasca exclusiv despre meritul lui Tito Vilanova. Ori a fost vinovat în tur şi acum e erou, ori este doar un pion care n-a avut nicio vină pe San Siro, după cum n-are niciun merit pentru calificarea obţinută marţi seară. Roura nu e tip carismatic şi, probabil, nici nu vrea să fie. Tot ce vrea e să-şi facă treaba aşa cum ştie, până la revenirea lui Vilanova. Şi a dovedit că ştie ce face. Pentru că o fi fost strategia stabilită la New York, însă el este cel care, în tot acest timp, a stat alături de jucători şi a reuşit să-i convingă că „remontada” e posibilă.