Squadra marilor speranţe

Italia a intrat pe uşa din faţă la Cupa Mondială, după o partidă aproape perfectă în faţa Angliei. Cu o posesie mai bună şi făcând ceea ce ştie mai bine în mandatul lui Prandelli. Să paseze şi să speculeze erorile adversarului, însă într-un stil care se deosebeşte de cel care i-a atras squadrei azzura antipatia multora.

Prandelli a schimbat total fața echipei pe care a preluat-o după eşecul de la Mondialul din 2010. A dus o echipă prăfuită în finala Europeanului de acum 2 ani, practicând un fotbal estetic şi continuă pe aceeaşi linie.

Prestaţia Italiei de la Manaus a fost exact ceea ce aşteptam, în ciuda acelui 1-1 cu Luxemburg, din pregătiri. Şi în ciuda celor şapte meciuri fără victorie, câte au trecut de la succesul cu Cehia, din septembrie 2013.

Absenţa lui Buffon a fost suplinită cu brio de Sirigu, un portar excelent, care are toate şansele să-i calce pe urme goalkeeper-ului de la Juventus. Campion cu PSG şi sfertfinalist în UEFA Champions League, Sirigu este genul de portar care inspiră siguranţă şi care gafează foarte rar. Accidentarea lui De Sciglio i-a dat puţin peste cap planurile lui Prandelli. Pentru că a fost nevoit să-l tragă în stânga pe Chiellini, iar în centru să-l titularizeze pe Gabriel Paletta, alături de Barzagli. A fost optiunea selectionerului italian, deşi exista şi varianta Bonucci. Mişcarea a destabilizat puţin defensiva italiană, vulnerabilă la acţiunile purtate în viteză. S-a văzut acest lucru mai ales la faza golului egalizator, cand atât Paletta, cât şi Chiellini n-au făcut altceva decât să-l urmărească pe Sturridge. A fost una dintre puţinele faze purtate în viteză de englezi, care, de multe ori, au plimbat mingea de-a latul terenului, incomodaţi de felul în care s-a apărat squadra lui Prandelli.

De remarcat evoluţia lui Matteo Darmian, preferat lui Abate, pentru plusul de viziune în ofensivă. E drept că de lângă fundaşul lui Torino a centrat Rooney la golul Angliei, însă aceea a fost singura eroare a jucătorului crescut de Milan. Candreva şi Darmian, în multe momente, au fost cei mai avansaţi jucători ai Italiei, într-un flanc stâng al Angliei în care Baines a fost dublat prea puţin de Rooney. Faptul că Rooney a coborât rareori pentru a-l ajuta pe Baines a adus Anglia în situaţia de a pierde meciul. Din zona apărătorului de la Everton a centrat Candreva la golul victoriei. Culmea, singura acţiune a Italiei, în primele 10 minute ale reprizei secunde, atunci când englezii se instalaseră în jumătatea Italiei.

Mijlocul azzurrilor a fost impecabil, cu Pirlo, la cel mai înalt nivel. Într-un final în care unii aveau halucinaţii, aşa cum avea să declare Marchisio, Pirlo a aerisit jocul Italiei şi a fost aproape de a marca cel mai frumos gol de până acum. În plus, regizorul lui Juventus e impecabil şi atunci cand nu atinge mingea, aşa cum s-a întâmplat la golul lui Marchisio. Un gol superb, al unui jucător care merită mai mult decât a primit în ultimul sezon, la Juventus.

L-am lăsat la final pe Balotelli, omul care a primit cele mai multe aprecieri după meciul de la Manaus. Pe undeva, normal. A marcat golul victoriei şi mai putea înscrie o dată, în finalul primei reprize, când Jagielka a scos de pe linia porţii. Capricios, de fel, atacantul Milanului pare să fie pregătit de un turneu mare. Spun pare pentru că totul se poate schimba într-o clipă. Multe depind de felul în care Prandelli va şti să-l ţină în priză pe SuperMario. Deocamdată situaţia e roz. Deşi calificarea pare acontată, grupa rămâne complicată, pentru că Italia mai are până să arate ca o pretendentă la titlu, aşa cum se vrea. Marturie stau chiar remizele cu Luxemburg, Nigeria sau Armenia. Dacă se vor ţine departe de surprize în meciul împotriva costaricanilor, peninsularii se pot gândi la fazele superioare.

Până atunci, toţi ochii vor fi aţintiţi asupra Angliei şi Uruguayului, marile perdante ale primei etape din faza grupelor. Sudamericanii au condus cu 1-0 şi au pierdut cu 3-1 un meci în care, mai ales în repriza secundă, au părut cu gândul în altă parte. Englezii, însă, au arătat destule lucruri bune, în ciuda înfrângerii de la Manaus. Au câţiva jucători de perspectivă, ca Sterling, Barkley sau Wilshere, însă şi câteva probleme legate de valoarea unora şi vârsta altora. Mai ales în defensivă şi în faţa ei. Unde Hodgson mai are de pierdut câteva nopţi pentru a găsi formula ideală. Lot are, deşi departe de echipa care juca în semifinale, în 1990. Atunci, la Torino, au fost foarte aproape de finală. Acum, trebuie să tragă din greu pentru un loc în optimi.