ZERO! Prima echipă eliminată deja din UEFA Champions League
articol scris de Digi Sport11.12.2025, 08:29
După 6 runde disputate în faza principală din UEFA Champions League, se știu deja 15 dintre cele 24 de echipe calificate în runda următoare, dar este cunoscută și singura formație care nu mai are nicio șansă de a ajunge în Top 24.
Champions League Champions League: Benfica - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Dortmund - Inter, miercuri, 22:00, DGS 2
Conform statisticienilor de la Football Meets Data, Arsenal, care nu mai poate rata prezența în optimi, Bayern Munchen, Manchester City, PSG, Real Madrid, Liverpool, Atalanta, Atletico Madrid, Barcelona, Inter, Chelsea, Tottenham, Newcastle și Sporting au deja ”biletele” pentru play-off-ul UCL în buzunar.
Kairat Almaty, OUT din UEFA Champions League
La polul opus se află Kairat Almaty, ”lanterna roșie” a competiției, cu un singur punct adunat în 6 meciuri și golaveraj 4-15. Potrivit sursei menționate anterior, gruparea din Kazahstan nu mai poate ajunge în faza eliminatorie, deși matematic nu este încă OUT din cea mai galonată întrecere intercluburi.
Șansele echipelor din Champions League de a se califica în Top 8, respectiv Top 24. Kairat Almaty, 0%
Kairat a fost surpriza acestei ediții de Liga Campionilor și o prezență ”exotică”, fiind mult mai aproape de China decât de Europa. Unicul punct adunat de kazahi a venit după duelul cu Pafos. În rest, au avut înfrângeri pe linie.
În primele două jocuri din UCL, cu Sporting și Real Madrid, cei de la Kairat l-au folosit între buturi pe Sherkhan Kalmurza (18 ani). După duelul cu gruparea din capitala Spaniei, Saule Rabayeva, mama tânărului portar, l-a felicitat pe acesta, chiar dacă a încasat 5 goluri, iar internetul ”a explodat”.
Galerie Foto
”Stai așa! E mama lui? Nu pot să cred”, ”Mama lui pare atât de tânără. Pare că are 20 și ceva de ani, iar el are 18”, ”Nu se poate să fie mama lui”, ”Incredibil”, au fost câteva dintre reacțiile apărute.
Programul celor de la Kairat Almaty în Champions League:
- Sporting - Kairat Almaty 4-1
- Kairat Almaty - Real Madrid 0-5
- Kairat Almaty - Pafos 0-0
- Inter - Kairat Almaty 2-1
- FC Copenhaga - Kairat Almaty 3-2
- Kairat Almaty - Olympiacos 0-1
- Kairat Almaty - Club Brugge, 20 ianuarie 2026
- Arsenal - Kairat Almaty, 28 ianuarie 2026
VIDEO Rezumat Kairat Almaty - Olympiacos 0-1
Clasamentul din UEFA Champions League
Etichete: kairat almaty , eliminare champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şapte persoane au murit, marţi, într-un accident în judeţul Timiş. Un microbuz care venea din...


































