Oficial A schimbat selecționerul înaintea barajului pentru CM 2026! Poate deveni cea mai slabă națională din istoria Mondialului
articol scris de Digi Sport14.12.2025, 12:21
Reprezentativa Surinamului a terminat pe locul 2 în Grupa A a preliminariilor CM 2026 din America Centrală și de Nord, după Panama, și va evolua în barajul intercontinental din luna martie a anului viitor.
CM 2026 Serie A: Udinese - AS Roma, luni, 21:45, DGS 2
SuperLiga: Botoșani - Oțelul, luni, 18:30, DGS 1
Cu aproximativ 3 luni înaintea barajului, federația din Surinam l-a instalat în funcția de selecționer pe Henk ten Cate (71 de ani), în locul lui Stanley Menzo. Ultimul job al tehnicianului olandez, trecut de-a lungul carierei pe la Ajax, Panathinaikos și Al-Ittihad, a fost tot la naționala din Surinam, dar ca asistent al lui Aaron Winter, din iunie 2023 în august 2024.
Henk Ten Cate, noul selecționer al naționalei din Surinam, care poate deveni cea mai slabă echipă din istoria Campionatului Mondial
Obiectivul lui Ten Cate este clar: calificarea la turneul final din SUA, Canada și Mexic, însă nu va avea o misiune deloc ușoară. La barajul intercontinental vor participa 6 naționale din 5 confederații: două din CONCACAF (Surinam și Jamaica) și câte una din AFC (Irak), CAF (RD Congo), OFC (Noua Caledonie) și CONMEBOL (Bolivia).
Cele 6 formații au fost repartizate pe două culoare, iar la final două echipe vor obține ”biletele” pentru Mondial.
Traseul 1 la barajul intercontinental:
- Semifinală: Noua Caledonie - Jamaica. Finala: RD Congo - Noua Caledonie/Jamaica
Traseul 2 la barajul intercontinental:
- Semifinală: Bolivia - Surinam. Finala: Irak - Bolivia/Surinam
În cazul în care se va califica la CM 2026, Surinam va fi în Grupa I, alături de Franța, Senegal și Norvegia. În plus, ar stabili un record interesant: ar deveni naționala cel mai slab clasată în ierarhia FIFA care ajunge la Cupa Mondială (locul 123). Recordul este deținut deocamdată de Coreea de Nord, care a mers la CM 2010 de pe poziția a 105-a.
Lotul reprezentativei din Surinam este cotat la 24,3 milioane de euro de Transfermarkt. Kenneth Paal (28 de ani), fundașul stânga al turcilor de la Antalyaspor, este cel mai valoros jucător (2,8 milioane de euro). Apărătorul lateral, campion în Eredivisie cu PSV, s-a născut în Olanda, la fel ca majoritatea colegilor săi de la națională.
Fosta Guyana Olandeză, Surinam a fost colonie a Olandei mult timp. În 1975, a devenit republică independentă, cu capitala la Paramaribo, unde locuiește aproximativ 90% din populația totală a țării, circa 600.000 de oameni.
FOTO Imagini din Surinam
Galerie Foto
Grupele Campionatului Mondial din 2026
- Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud și play-off winner D (Cehia – Irlanda / Danemarca – Macedonia de Nord)
- Grupa B: Canada, Elveția, Qatar și play-off winner A (Țara Galilor – Bosnia și Herțegovina / Italia – Irlanda de Nord)
- Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
- Grupa D: Statele Unite ale Americii, Australia, Paraguay și play-off winner C (Slovacia – Kosovo / Turcia – România)
- Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curacao
- Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia și play-off winner B (Ucraina – Suedia / Polonia – Albania)
- Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
- Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită și Capul Verde
- Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia și Irak – Bolivia / Surinam
- Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
- Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan și RD Congo – Noua Caledonie / Jamaica
- Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Etichete: surinam , henk ten cate , baraj cm 2026 , selectioner surinam , surinam baraj cm 2026 , surinam bolivia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tarifele sunt valabile până când nu mai sunt. Forța militară este o opțiune și apoi este exclusă...




















