Anunțul care vizează 48 de națiuni a făcut rapid înconjurul lumii. Premierul britanic a reacționat instant
articol scris de Digi Sport17.12.2025, 09:39
Fanii echipelor calificate la Cupa Mondială 2026 vor plăti 60 de dolari (aproximativ 51 de euro) pe meci pentru bilete, a anunţat FIFA, ca răspuns la reacţia grupărilor de fani care au denunţat preţurile "astronomice" propuse iniţial pentru competiţia de anul viitor.
CM 2026 Serie A: Udinese - AS Roma, luni, 21:45, DGS 2
SuperLiga: Botoșani - Oțelul, luni, 18:30, DGS 1
Keir Starmer, după ce FIFA a anunțat bilete de 60$ la Cupa Mondială 2026: "Salut această inițiativă!"
O nouă categorie "Supporter Entry" propune bilete la 60 de dolari americani fiecare şi disponibile pentru toate cele 104 meciuri, inclusiv finala Cupei Mondiale, care va reuni 48 de echipe vara viitoare în Statele Unite, Mexic şi Canada, a precizat FIFA, într-un comunicat.
"Această iniţiativă îşi propune să ofere un sprijin mai mare suporterilor care urmăresc echipele lor naţionale pe tot parcursul turneului", a adăugat instanţa conducătoare a fotbalului mondial.
Premierul britanic Keir Starmer a reacționat, pe contul său de pe reţeaua X, după anunțul care vizează fanii din cele 48 de țări care vor participa la Cupa Mondială 2026.
"Salut inițiativa FIFA privind biletele mai ieftine pentru suporteri. Dar, ca cineva care obişnuia să economisească pentru a cumpăra bilete pentru Anglia, încurajez FIFA să facă mai mult pentru a face biletele mai accesibile, astfel încât Cupa Mondială să nu-şi piardă legătura cu adevăraţii fani care fac acest sport atât de special", a scris Starmer.
Joia trecută, Football Supporters Europe (FSE) şi-a exprimat indignarea faţă de "preţurile astronomice impuse de FIFA celor mai loiali fani".
Conform informaţiilor de la FSE, care a susţinut că a văzut lista preţurilor biletelor "publicată treptat şi confidenţial de FIFA", urmărirea echipei de la primul meci până la finală "ar costa un fan cel puţin 6.900 de dolari (aproximativ 6.000 de euro)", de aproape 5 ori mai mult decât la Cupa Mondială 2022 din Qatar.
Vedetele prezente la tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale 2026
Galerie Foto
FOTO Unde va juca România, dacă se va califica la Cupa Mondială 2026
Galerie Foto
România și-a aflat adversarele pe care le poate întâlni la Cupa Mondială din 2026, unde va ajunge dacă trece de barajul din martie.
În cazul calificării, ”Tricolorii” vor ajunge în Grupa D, din care fac deja parte Statele Unite ale Americii, Australia și Paraguay.
Au fost deja stabilite și datele, și locurile de disputate a meciurilor din grupa în care va ajunge România dacă trece la baraj de Turcia și de câștigătoarea dintre Slovacia și Kosovo.
Astfel, dacă se va califica, România va debuta la Mondial pe 13 iunie, împotriva Australiei, pe arena ”BC Place” din Vancouver, Canada.
Al doilea meci s-ar disputa șase zile mai târziu, pe 19 iunie, la o distanță de 1.500 de kilometri de primul, la San Francisco, pe ”Levi's Arena” împotriva naționalei din Paraguay.
Ultimul meci din faza grupelor ar fi pe 25 iunie, pe ”SoFi Stadium” din Los Angeles, la 550 de kilometri de San Francisco, împotriva Statelor Unite ale Americii.
Grupele Cupei Mondiale din 2026
Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud și play-off winner D (Cehia – Irlanda / Danemarca – Macedonia de Nord)
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar și play-off winner A (Țara Galilor – Bosnia și Herțegovina / Italia – Irlanda de Nord)
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite ale Americii, Australia, Paraguay și play-off winner C (Slovacia – Kosovo / Turcia – România)
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curacao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia și play-off winner B (Ucraina – Suedia / Polonia – Albania)
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită și Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia și Irak – Bolivia / Surinam
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan și RD Congo – Noua Caledonie / Jamaica
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Etichete: fifa , preturi bilete cupa mondiala , keir starmer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tarifele sunt valabile până când nu mai sunt. Forța militară este o opțiune și apoi este exclusă...





























































































