Îl mai ții minte? A înfruntat România la CM 1994 și a transmis un mesaj CLAR, când a aflat grupa de acum
articol scris de Digi Sport06.12.2025, 09:15
Tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale 2026 a avut loc la Washington.
CM 2026 Serie A: Udinese - AS Roma, luni, 21:45, DGS 2
SuperLiga: Botoșani - Oțelul, luni, 18:30, DGS 1
Dacă se va califica la turneul final, România va înfrunta SUA, Australia și Paraguay, în Grupa D.
Naţionala României a fost prezentă la tragerea la sorţi prin participarea în play-off-ul programat în martie 2026.
"Tricolorii" pot obţine calificarea dacă înving Turcia, în 26 martie 2026, şi apoi învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, în 31 martie 2026.
Ambele jocuri din play-off, disputate într-o singură manşă, vor avea loc în deplasare.
Alexi Lalas: "Ar fi un dezastru absolut pentru Statele Unite să nu iasă din această grupă" / FOTO Alexi Lalas, atunci și acum
Galerie Foto
Foştii internaţionali americani Alexi Lalas şi Taylor Twellman s-au declarat vineri încrezători că echipa SUA va câştiga grupa în care a fost repartizată la Cupa Mondială din 2026 şi din care ar putea face parte şi România.
"Mauricio (Pochettino), ştiu că trebuie să fii respectuos faţă de echipe şi toate celelalte, dar când mă uit la grupă, ar fi un dezastru absolut pentru Statele Unite să nu iasă din această grupă. Cred că nu numai că veţi ieşi din grupă. Cred că veţi câştiga grupa", a spus Lalas.
"Dacă credem în zeii fotbalului, cred că ar trebui să le mulțumim. Cred nu doar că este o grupă bună, cred că este o grupă excelentă. Deci, le mulțumim zeilor fotbalului!", a mai spus Lalas, pentru FOX Sports, citat de Goal.com.
Alexi Lalas, acum în vârstă de 55 de ani, a fost component al naționalei SUA și adversar al România la Cupa Mondială din 1994.
Pe 26 iunie 1994, România învingea SUA cu 1-0, în ultimul meci din Grupa A a turneului final, grație reușitei lui Dan Petrescu ('18).
Fundaș central de meserie, Alexi Lalas a fost integralist în acea confruntare. România a câștigat grupa, cu 6 puncte, în timp ce naționala SUA a încheiat pe 3, cu 4 puncte, dar a mers mai departe, în optimi, alături de "Tricolori" și de Elveția (4 puncte). Cu 3 puncte, Columbia a fost eliminată.
"În acest moment, perspectiva mea este că Statele Unite ar trebui să fie 100% încrezătoare că au toate şansele să câştige grupa”, a afirmat Twellman.
Americanii vor înfrunta la Cupa Mondială din 2026 Paraguay, Australia şi câştigătoarea play-off-ului european C (Turcia/România/Slovacia/Kosovo).
Au strălucit pe covorul roșu! Ce personalități au fost prezente la Washington
Galerie Foto
Momentul în care Donald Trump primește Premiul Păcii pe scena de la Washington
Galerie Foto
Grupele de la Cupa Mondială 2026 (România ar fi în Grupa D)
Etichete: alexi lalas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tarifele sunt valabile până când nu mai sunt. Forța militară este o opțiune și apoi este exclusă...















































































