Video ”V-am zis de când am început”. Ricardo Sousa a spus-o direct, după ce Petrolul a bătut-o pe Dinamo
articol scris de Digi Sport19.07.2026, 22:19
Petrolul a reușit să o învingă pe Dinamo, scor 1-0, în cadrul primei etape a sezonului 2026/2027 din SuperLiga României.
SuperLiga SuperLiga: Rapid - Sepsi, luni, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Corvinul - Csikszereda, luni, 18:30, DGS 1
- Singurul gol al partidei a fost înscris de Rodrigo Martins, în minutul 39, din penalty.
Ricardo Sousa, după Petrolul - Dinamo 1-0: ”Construim o nouă echipă și cu o nouă mentalitate”
La final, Ricardo Sousa s-a arătat extrem de bucuros de rezultatul final, dar și de evoluția elevilor săi, cei pe care i-a elogiat.
”V-am zis de când am început să ne antrenăm că vom lupta în orice meci și nu contează echipa împotriva căreia jucăm. Pentru noi e important să avem mereu atitudinea bună. Construim o nouă echipă și cu o nouă mentalitate și astăzi am văzut că deja am creat o familie. Am știut cum să suferim.
La pauză, după ce am vorbit cu ei, am înțeles că nu vom mai suferi. Nu putem să avem forța altor echipe, pentru că știm că nu avem un buget foarte mare, dar cred că băieții au meritat victoria. Sunt foarte fericit pentru jucători, echipa e foarte importantă.
Avem calitate, avem o echipă foarte tânără. Toți jucătorii au înțeles ce-mi doresc și mă bucur. Nu-mi pasă ce vârstă au jucătorii, important e ce joacă.
Dinamo a controlat jocul, dar am arătat o organizare defensivă și am fost foarte periculoși pe contraatac”, a declarat Ricardo Sousa.
VIDEO cu declarațiile date de Ricardo Sousa
VIDEO cu rezumatul partidei Petrolul - Dinamo 1-0
Etichete: liga 1 , dinamo , petrolul , superliga , video petrolul dinamo , ricardo sousa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Biroul lui Benjamin Netanyahu a condamnat, duminică, declaraţiile primarului din New York, Zohran...