Ce n-a reușit Dinamo! Cum a fost convins George Pușcaș de noua echipă: "Nu putea refuza"
articol scris de Digi Sport09.01.2026, 17:44
Ajuns la 29 de ani, George Pușcaș este așteptat să semneze cu noua sa echipă.
Fotbal International Serie A: Pisa - Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
SuperLiga: FC Argeș - FCSB, vineri, 20:00, DGS 1
Aflat în vederile lui Dinamo, Pușcaș nu a sosit în România din cauza pretențiilor financiare. Concret, atacantul ar fi solicitat un salariu cu mult peste nivelul din SuperLiga.
George Pușcaș, dat de gol de chinezi
George Pușcaș a fost unul dintre cei mai promițători atacanți români, însă traiectoria sa profesională nu a mers în direcția așteptată de toată lumea. Acum, fotbalistul este într-un punct de cotitură, iar următoarea sa alegere este una extrem de importantă referitoare la cariera sa.
Din punct de vedere financiar, George Pușcaș este liniștit și a reușit să strângă aproape 9 milioane de euro din salarii. Totuși, latura materială pare că a contat decisiv pentru atacant în ceea ce privește alegerea noii sale echipe.
Deși a avut ocazia să revină în România, George Pușcaș ar fi ales să evolueze în China. În ultimele zile, presa din Asia a scris despre acest subiect, iar acum s-a aflat și principalul motiv pentru care fotbalistul a spus DA.
"Salariul este prea tentant pentru a fi refuzat. Se înțelege că Pușcaș le-a dezvăluit în secret celor din jurul său că este pe cale să pornească într-o nouă călătorie în campionatul chinezesc, iar principalul motiv pentru alegerea sa este oferta irezistibilă cu un salariu generos.
Pușcaș este foarte mulțumit de contractul oferit de clubul din China, deoarece termenii depășesc cu mult așteptările sale. De când a părăsit clubul său anterior, toamna trecută, a căutat o echipă potrivită, în special una cu un salariu care să corespundă cerințelor sale și, prin urmare, a respins ofertele mai multor cluburi europene", au scris chinezii.
George Pușcaș poate ajunge la un milion de euro în China
Chiar dacă nu a mai jucat de mai bine de jumătate de an, George Pușcaș continuă să atragă. Atacantul român este așteptat să semneze cu Dalian Yingbo, ocupanta locului 11 în prima ligă din China.
Inițial, despre George Pușcaș s-a scris că va încasa un salariu de 50.000 de euro pe lună în China, adică 600.000 de euro pe an. Totuși, presa din Asia a venit cu o nouă versiune acum legată de atacantul român.
Concret, George Pușcaș va avea un salariu de 900.000 de euro anual, sumă care poate ajunge până la un milion de euro cu tot cu bonusuri. Astfel, fotbalistul va fi remunerat aproape ca la ultimele trei formații din cariera sa.
Etichete: dinamo , china , george puscas , dalian
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Șocul noilor taxe mărite nu ocolește pe nimeni. Fostul președinte al României Traian Băsescu a...