Video Exclusiv ”'Bestia' se lupta cu ei! Am coșmaruri!”. Au dat lovitura cu el în SuperLiga, iar acum pregătesc marele transfer
articol scris de Digi Sport23.12.2025, 18:05
Universitatea Craiova a încheiat en-fanfare anul 2025 cu o victorie la scor în fața celor de la Csikszereda, scor 5-0, și va ierna de pe prima poziție a clasamentului.
SuperLiga SuperLiga: Hermannstadt - Dinamo, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Metaloglobus - FC Argeș, vineri, 17:00, DGS 1
- David Matei 18 și 34, Mora 40 și Al-Hamlawi 70 și 85 au decis soarta ultimei partide din SuperLiga, în 2025.
- Palmeș, de la Csikszereda, a fost eliminat, minutul 90, pentru cumul de cartonașe galbene.
Gică Craioveanu nu înțelege de ce Craiova nu l-a folosit pe Nsimba la Atena: ”A fost o greșeală. Bestia se lupta cu ei”
Oltenii au motive de satisfacție după parcursul din România, dar și motive de frustrare după ce au ratat șansa de a merge mai departe în UEFA Conference League, după meciul de coșmar de la Atena, pierdut în fața lui AEK, scor 2-3.
Printre altele, Craioveanu a mai spus și că Steven Nsimba (29 de ani), care nu a mai jucat deloc în ultimele două partide din an, inclusiv cea de la Atena, a fost un mare minus pentru craioveni.
Despre meciul care a năruit visele europene în tabăra din Bănie, Gică Craioveanu (54 de ani) a lăsat de înțeles că și antrenorul Filipe Coelho (54 de ani) a avut partea sa de vină
”Eu asta am spus după meci, eu consider că a fost o greșeală.
Bestia (n.r. Nsimba) se lupta cu ei. Nu am priceput, nu pricep nimic, nu am priceput nici atunci și nici acum.
Încă am coșmaruri! Îmi amintesc fiecare fază.
Uite, spiritul acela, am fi avut nevoie de el în ultimele minute. Spiritul acela de echipa pe care-l aveau Ungureanu, Balaci și compania.
Cea mai sublimă echipă pe care a avut-o Craiova după Revoluție. S-a năruit totul după primul gol al lor”, a spus Craioveanu, într-o intervenție telefonică în direct în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.
VIDEO cu Gică Craioveanu despre Nsimba, dar și întreaga sa intervenție de la Fotbal Club
Craioveanu e sigur de Universitatea Craiova: ”Sunt sigur că o să ia campionatul”
Pe de altă parte, Gică Craioveanu e convins că Universitatea Craiova are valoarea necesară pentru a câștiga titlul în SuperLiga.
”Sunt jucători cu foarte multă experiență la Craiova, sunt sigur că o să ia campionatul.
La meciul acela cu Sparta, la fel, a fost acuzat (n.r. Coelho) că a trimis echipa în apărare. Acolo nu mi s-au părut că a greșit. Sparta a fost cea mai bună echipă pe care am văzut-o în Conference League, nici măcar Mainz nu mi-a dat această senzație.
E clar, sunt jucători și jucători. El a vrut să rămână ok cu toată echipa”, a adăugat cel poreclit ”Grande”.
Nu în ultimul rând, Craioveanu a avut un mesaj și pentru Coelho, pe care l-a urecheat pentru ieșirea nervoasă de după meciul cu Csikszereda, 5-0, de luni seara.
”Nu poți să spui că Baiaram nu trebuie să aibă un statut diferit față de alți jucători.
Eu cred că el a vrut să arate că îi consideră pe toți la fel de importanți.
Nu mi-a plăcut ieșirea aceea, nu e logică după o victorie cu 5-0. Nu e vorba despre oboseală. Mister ar trebui să lase nervii la vestiar, iar în fața presei trebuie să apară liniștit, cu altă stare”, a mai spus Craioveanu., la Digi Sport.
Steven Nsimba ar avea oferte din străinătate
Transferul lui Nsimba la Universitatea Craiova s-a dovedit unul extrem de inspirat, iar în cele 27 de meciuri jucate în tricoul "Științei", vârful a marcat 9 goluri și a oferit 3 assist-uri, în toate competițiile (SuperLigă, Conference League și Cupa României).
Vârful ar avea oferte din China și Arabia Saudită, iar mutarea s-ar putea realiza chiar în perioada de mercato din această iarnă. Totul, dacă gruparea din Bănie va primi suma de minimum 1,3 milioane de euro, notează cei de la Fanatik.
Steven Nsimba a ajuns la Universitatea Craiova din postura de jucător liber de contract, iar ultima dată a evoluat în liga a 3-a din Franța, la Aubagne. Atacantul francez a semnat atunci un contract valabil până în 2027.
- Steven Nsimba este cotat la 800.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
VIDEO cu toate reacțiile după Universitatea Craiova - Csikszereda 5-0
VIDEO cu rezumatul partidei Universitatea Craiova - Csikszereda 5-0
VIDEO Gică Craioveanu, despre arbitrul meciului AEK Atena - Universitatea Craiova
VIDEO Rezumat AEK Atena - Universitatea Craiova 3-2
Clasamentul din Conference League
Etichete: gica craioveanu , steven nsimba , video craiova - csikszereda 5-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi detalii cutremurătoare despre crima din Cenei, județul Timiș, unde un băiat de 15 ani a...