"Cum e atmosfera în vestiarul FCSB-ului?". Ce a spus Ofri Arad în presa din Israel
articol scris de Digi Sport27.01.2026, 10:26
Ofri Arad (27 de ani) a devenit noul jucător al FCSB-ului în urmă cu o săptămână, pe 20 ianuarie.
SuperLiga Champions League: Benfica - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Dortmund - Inter, miercuri, 22:00, DGS 2
Mijlocașul israelian a rămas liber de contract după despărțirea de Kairat Almaty, unde nu a mai jucat de la începutul lunii noiembrie 2025.
Ofri Arad, luat la întrebări de jurnaliștii israelieni: "Am venit aici pentru o provocare nebună"
Transferul lui Ofri Arad la FCSB a devenit rapid subiect de discuție în Israel. Zilele trecute, mijlocașul a acordat un interviu pentru jurnaliștii din acea zonă și a abordat mai multe subiecte.
Printre altele, Ofri Arad a fost întrebat direct despre atmosfera din vestiarul FCSB-ului, în condițiile în care echipa traversează o adevărată criză.
"(n.r. Cum este atmosfera în vestiar?) Pentru că sunt un jucător experimentat, datorită campionatelor pe care le-am câștigat atât în Israel, cât și în Kazahstan, înțeleg cât de important este vestiarul, chiar dacă noua mea echipă este într-o perioadă puțin obositoare și cu foame de rezultate.
Am venit aici pentru o provocare nebună, când echipa nu este într-o perioadă bună, dar pentru mine este o oportunitate să vin și să contribui cât de mult pot. Am acumulat experiență și cred că prin abilitățile mele pot ajuta clubul să își atingă obiectivele. Dacă nu anul acesta, atunci sezonul viitor, desigur", a spus Ofri Arad.
Ofri Arad a refuzat oferte ”mai bune din punct de vedere financiar” pentru a semna cu FCSB
Totodată, Ofri Arad a dezvăluit că și alte formații l-au dorit înainte de a ajunge la FCSB, inclusiv din Golf, SUA și Europa, însă a ales campioana României și a explicat motivele pentru care a luat această decizie.
"E adevărat, am avut câteva alte oferte din Israel, Orientul Mijlociu, Statele Unite și Europa. Inițial, nu credeam că voi rămâne în Europa pentru că îmi doream ceva nou. Totuși, după discuția pe Zoom cu președintele Consiliului de Administrație (n.r. MM Stoica), mi-am dat seama cât de mult mă doresc.
Am luat în calcul și alți factori, cum ar fi distanța față de Israel și faptul că e vorba de o țară unde nu există antisemitism. Forma echipei nu e una bună, e adevărat, dar e un club mare. Când am auzit Steaua București (n.r. FCSB), numele mi-a sunat imediat cunoscut. Negocierile au progresat foarte rapid și, chiar dacă am avut oferte mai bune din punct de vedere financiar, am ales Steaua și sunt mulțumit", a declarat Arad, potrivit israelhayom.com.
Etichete: transfer , israel , fcsb , ofri arad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şapte persoane au murit, marţi, într-un accident în judeţul Timiş. Un microbuz care venea din...