Interes pentru Denis Ciobotariu! Rapid a anunțat decizia luată de jucător
articol scris de Digi Sport30.01.2026, 19:23
În perioada de mercato a iernii au existat zvonuri potrivit cărora Denis Ciobotariu (27 de ani) ar fi fost dorit de Katowice, echipă din prima ligă din Polonia.
SuperLiga SuperLiga: Dinamo - Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - UTA Arad, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Mai mult, cei de la Transfery Info relatau că ”ar putea fi un transfer record” pentru Katowice, club care până acum a plătit cel mai mult pe Mateusz Kowalczyk de la Brondby, un milion de euro.
Costel Gâlcă a confirmat că a existat interes pentru Denis Ciobotariu: ”Nu și-a exprimat dorința să plece”
Costel Gâlcă a participat vineri, 30 ianuarie, la conferința de presă premergătoare meciului cu ”U” Cluj și a fost întrebat dacă Denis Ciobotariu va pleca de la Rapid.
Antrenorul giuleștenilor a confirmat că a existat interes pentru fundașul central, dar acesta și-a dorit să rămână la Rapid.
”Ciobotariu? Eu nu știu nimic să plece. A existat ceva, dar el nu și-a exprimat dorința să plece de aici”, a spus Costel Gâlcă.
- Duelul dintre Rapid și Universitatea Cluj este programat mâine, 31 ianuarie, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1, dar va putea fi urmărit și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Cifrele lui Denis Ciobotariu
Crescut de Dinamo, apărătorul care a debutat recent și la prima reprezentativă a României a mai evoluat la Chindia, CFR Cluj, FC Voluntari și Sepsi. Rapid a plătit 50.000 de euro la începutul anului trecut pentru a-l lua de la echipa din Sfântu Gheorghe.
- 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Ciobotariu, potrivit Transfermarkt.
- Un gol în 15 meciuri a adunat Denis Ciobotariu în acest sezon la Rapid.
VIDEO Rapid - UTA 2-0 (Ciobotariu a marcat singurul al sezonului)
Etichete: costel galca , denis ciobotariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În primele ore ale zilei de 18 ianuarie anul trecut, în timp ce poliția se îndrepta în grabă către...