Kopic, avertisment pentru jucători înainte de Farul - Dinamo: ”Trebuie să găsim o cale”
articol scris de Digi Sport03.02.2026, 21:42
Farul va primi vizita celor de la Dinamo în etapa a 25-a din SuperLiga.
SuperLiga SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
Partida este programată în direct pe Digi Sport 1 miercuri, 4 februarie, de la ora 20:30. Meciul se poate urmări și pe site-ul digisport și în aplicația digisport.ro.
Zeljko Kopic: ”Trebuie să găsim o cale de a fi şi mai periculoşi”
Antrenorul echipei Dinamo, Zeljko Kopic, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să găsească o cale de a fi mai periculoşi în partida cu Farul Constanţa, formaţie care se apără foarte bine.
”Farul are două victorii consecutive, este o echipă bună, a arătat bine în aceste două meciuri. Au avut momente foarte bune împotriva Craiovei, au câştigat meciul la o diferenţă mare. Desigur, în acest moment au încredere şi înţelegem că ne aşteaptă un meci dificil. În ceea ce priveşte echipa noastră, suntem într-o formă bună după cele două victorii consecutive pe care le-am avut şi egalul cu Petrolul.
Ne aşteptam la mai mult, ne aşteptam să câştigăm meciul, dar din punctul de vedere al prestaţiei au fost multe lucruri bune. Acum trebuie să ne adaptăm. Jucăm împotriva unui bloc defensiv foarte jos, împotriva unei echipe care se apără cu 10-11 jucători. Trebuie să găsim o cale de a fi şi mai periculoşi, cum să marcăm mai multe goluri în acest tip de meciuri”, a declarat Kopic citat de Agerpres.
Tehnicianul croat se aşteaptă la meciuri dificile în continuare pentru echipa sa, care trebuie să strângă cât mai multe puncte înaintea finalului sezonului regulat.
”Fiecare echipă are capacitatea de a creşte, de a deveni mai bună, iar asta este exact ceea ce se întâmplă acum. Unele echipe cresc şi fac lucrurile şi mai complicate în privinţa pay-off-ului şi va fi o luptă foarte interesantă şi mare pentru locul 6 până la ultimul meci.
Dar acest lucru este bun pentru fotbalul românesc, pentru suporteri. Chiar mă bucur de acest campionat. Avem o competiţie interesantă, avem multe echipe care luptă pentru play-off. De asemenea, echipele de jos vor să strângă cât mai multe puncte pentru a avea un start bun în play-out şi fiecare meci este interesant.
Ştim că ne aşteaptă meciuri dificile, dar nu există meciuri uşoare, nu există puncte uşoare. Trebuie să fim stabili, să jucăm cel mai bun fotbal posibil şi la finalul sezonului regulat să avem cât mai multe puncte.
După aceea vom vedea unde suntem şi care poate fi ambiţia pentru play-off. Dar mai întâi trebuie să strângem punctele necesare pentru a fi în cursă, pentru a ajunge în această poziţie de play-off, să avem prestaţii bune şi apoi vom vedea”, a declarat acesta.
Întrebat dacă victoria cu 4-1 a formaţiei Farul Constanţa în etapa trecută cu Universitatea Craiova a fost o surpriză pentru el, Kopic a spus că în Superliga pot apărea oricând astfel de rezultate: ”Pentru mine, în Superligă, nu văd niciun meci ca pe o mare surpriză, ceva neaşteptat. De fiecare dată există calitate, fiecare echipă are o structură, spirit de luptă, mentalitate bună.
Pentru mine, fiecare meci este deschis şi dacă nu eşti concentrat 100%, aşa cum am văzut în ultimul nostru meci, unde aveam totul în mâinile noastre, dintr-o singură greşeală am primit gol. Până la finalul acestor şase meciuri, totul este posibil şi nu văd nimic care să mă poată surprinde”.
VIDEO Rezumatul meciului Dinamo -Petrolul 1-1
Etichete: zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În Capitală, noile cărți de identitate electronice se eliberează de aproape un an, dar sistemele de...