Exclusiv Minus patru echipe în SuperLiga! Cristi Săpunaru, ferm: ”O să ne împuște lumea”
articol scris de Digi Sport18.12.2025, 23:10
Gino Iorgulescu (69 de ani), președintele LPF, a transmis că și-ar dori ca SuperLiga să-și reducă numărul la 12 formații, din cauza cluburilor care se confruntă cu dificultăți.
SuperLiga SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
”Ar trebui să facem un campionat cu 12 echipe. După cum vedeți, nu sunt echipe foarte multe, nu sunt stadioane, nu sunt condiții. Și o să umblăm la licențiere, să punem condiții mult mai dure ca să poată să funcționeze în Liga 1”, a spus Gino Iorgulescu, potrivit ProSport.
Cristi Săpunaru, după ce a auzit de varianta cu 12 echipe în SuperLiga propusă de Gino Iorgulescu: ”Cum faci campionatul?”
Varianta lansată de Gino Iorgulescu a lansat o dezbatere în direct la Digi Sport 1. Cristi Săpunaru (41 de ani) nu este de acord cu propunerea președintelui LPF.
”Cum faci campionatul? Cum? Cu 12 echipe... Eu prefer așa cu 16 echipe. Ne-am obișnuit într-un fel. Eu nu văd cum planifici campionatul cu 12 echipe. Dacă facem play-off/play-out tot nu ajungem la 40 de meciuri”, a spus Cristi Săpunaru, la Fotbal Club.
”Ești condiționat de un număr de meciuri...”, a spus și Bogdan Stelea
”Depinde și de sistemul competițional pe care îl faci cu 12 echipe. Acum datele sunt la limită. Acum e o practică în tururile prelimiare în care echipele își amână meciurile din campionat. A fost cazul și la noi. Și la noi e lege că dacă o echipă are nevoie pentru Europa se poate amâna”, a transmis și Andrei Vochin.
”Eu aș face așa. Faci cu play-off și play-out, după care joci tur-retur play-off/play-out, ca acum. Schimbarea e că și play-out-ul joacă tur-retur acum. După care primele patru mai joacă un minicampionat pentru titlu, după care ultimele patru mai joacă un minicampionat pentru retrogradare”, a intervenit Radu Naum.
”O să ne împuște lumea”, a conchis Cristi Săpunaru, când a auzit varianta lui Radu Naum.
VIDEO cu discuția de la Fotbal Club despre reducerea numărului de echipe la 12 în SuperLiga
Clasamentul din SuperLiga
Etichete: cristi sapunaru , gino iorgulescu , radu naum , format superliga , 12 echipe superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În noaptea de 28 spre 29 martie 2026, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 03:00...