Video Exclusiv ”O să ziceți că sunt nebun, asta e!” Gigi Becali, convins după ce FCSB a fost umilită în campionat
articol scris de Digi Sport29.01.2026, 19:12
FCSB a pierdut al treilea meci din acest start de an, fiind umilită pe teren propriu de către CFR Cluj, scor 1-4.
SuperLiga SuperLiga: Dinamo - Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: CFR - Metaloglobus, vineri, 17:00, DGS 1
Roș-albaștrii au ajuns la nouă goluri încasate și doar două marcate în 2026, iar situația din ierarhia SuperLigii s-a complicat extrem de mult în acest moment, în raport cu șansele de a mai prinde play-off-ul.
- FCSB - Fenerbahce, din etapa 8 (ultima) a grupei principale din UEFA Europa League, se va juca azi, joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 22:00, pe Arena Națională. Partida va fi transmisă în direct la Digi Sport 1, dar va putea fi urmărită și prin aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România, precum și în format Live Video&Text pe digisport.ro.
Gigi Becali mai crede în titlu la FCSB: ”O să ziceți că sunt nebun, asta e, eu așa cred”
Gigi Becali (67 de ani) și-a băgat jucătorii în ședință, când a fost la baza de la Berceni, luni la prânz, dar nu și-a pierdut optimismul legat de acest sezon. Mai mult, omul de afaceri a făcut calculele și crede că FCSB mai are șanse chiar la titlul de campioană.
”Voi, o să ziceți că sunt nebun, asta e, eu așa cred, mereu am luptat până la utima picătură”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Gigi Becali l-a sunat pe Mihai Stoica: ”Dacă nu o batem pe Oțelul, trebuie să ne lăsăm de fotbal!”
În plus, Becali l-a sunat pe Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, căruia i-a transmis că echipa va intra în play-off de pe poziția a patra. Pentru asta, roș-albaștrii ar trebui să câștige toate partidele care au mai rămas din sezonul regulat.
MM Stoica i-a transmis lui Becali că FCSB are meci greu la Galați, cu Oțelul, însă milionarul din Pipera este sigur de victorie: ”Mihai, dacă nu o batem pe Oțelul, trebuie să ne lăsăm de fotbal!”.
”Acum, ca să luăm campionatul, avem încă 7 meciuri. Dacă le câștigăm pe astea, suntem în play-off de pe locul 4, nu de pe locul 5.
Apoi mai sunt încă 10 meciuri, care sunt dublu. Nu avem nevoie să piardă ei. Ne interesează să câștigăm noi meciurile noastre. Ele joacă între ele oricum. Una din ele se dă mai puțin în jos. Rapid cu Craiova, cu Dinamo.
Noi jucăm cu toate: cu Galațiul, cu Botoșani, cu U Cluj, cu UTA. Pe CFR nu o mai pun, că ea e prea slabă. O s-o bată Metaloglobus acum. Noi jucăm cu toate. I-am zis lui Mihai (n.r. Mihai Stoica): ‘noi peste trei etape suntem pe locul 5!’.
A zis: ‘păi, cum să fim pe locul 5? Trebuie să o batem pe Oțelul!’. Eu i-am zis ‘băi, Mihai, dacă nu o batem pe Oțelul, trebuie să ne lăsăm de fotbal!’. Hai, că te bate Oțelul în situația în care sunt, dar acum?
E o situație de viață și de moarte. Dacă ne bate Galați… înseamnă că nu ești echipă, nu ești”, a spus Becali, potrivit fanatik.ro.
Ce meciuri mai are de jucat FCSB în sezonul regulat din SuperLiga, sezonul 2025-2026
- Etapa 24: FCSB – Csikszereda, duminică, 1 februarie 2026, ora 20:00, în direct la Digi Sport 1
- Etapa 25: FCSB – FC Botoșani, joi, 5 februarie 2026, ora 20:30, în direct la Digi Sport 1
- Etapa 26: Oțelul – FCSB, duminică, 8 februarie 2026, ora 20:00, în direct la Digi Sport 1
- Etapa 27: U Craiova – FCSB
- Etapa 28: FCSB – Metaloglobus
- Etapa 29: UTA – FCSB
- Etapa 30: FCSB – U Cluj.
## orele de disputare ale celorlalte partide nu au fost anunțate oficial, deocamdată.
Gigi Becali nu mai acceptă haosul de la FCSB: ”Vom tăia în carne vie! Și dacă nu iei galben, dar vociferezi, tot ești amendat”
Altfel, îngrijorat de situația de la FCSB, Becali a mers luni în cantonamentul roș-albaștrilor, pentru a-i băga în ședință pe jucători. Finanțatorul a spus că nu se pune problema înlocuirii staff-ului tehnic și că vina este de fapt la jucători. Tocmai de aceea, Becali a spus că va da milităria jos din pod și că va tăia în carne vie de acum înainte.
”Nu tată, eu nu m-am dus acum, acolo, să tai! Eu, m-am dus să iert, să tai toate amenzile, am tăiat tot.
Dar, de acum încolo, se va tăia în carne vie.
Nu mai există mâini pe sus, Olaru, cu 'bă' la arbitru. Nu va mai exista așa ceva. Și dacă nu iei galben, dar vociferezi, tot ești amendat. Oricine! Și gata!”, a mai spus Gigi Becali, la Digi Sport.
VIDEO cu Gigi Becali despre măsurile de la FCSB, dar și întreaga intervenție de la Digi Sport
Etichete: mihai stoica , gigi becali , video fcsb cfr cluj 1-4
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Momentul flagrantului organizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care...