UTA - CFR 0-1, ACUM, la Digi Sport 1. Gool! Clujenii au deschis scorul la Arad
04.02.2026, 17:59
SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - Oțelul, joi, 18:00, DGS 1
CFR Cluj joacă ACUM, în deplasare, pe terenul celor de la UTA Arad în cadrul etapei a 25-a din SuperLigă.
Partida dintre UTA și CFR se joacă ACUM, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
UTA - CFR, Live Video, Digi Sport 1
Înaintea meciului direct, UTA ocupă locul 7 în clasament și are 38 de puncte în 24 de meciuri disputate. De cealaltă parte, CFR este pe poziția cu numărul 9 și are 35 de puncte.
Trupa lui Daniel Pancu este pe val în 2026 și are trei victorii din tot atâtea meciuri oficiale. Ardelenii continuă lupta pentru clasarea pe locurile de play-off, la finalul sezonului regulat.
- În tur, CFR și UTA au remizat, scor 1-1
Adrian Mihalcea, înaintea meciului cu CFR
Daniel Pancu: ”Se lucrează la transferuri”
La conferința de presă dinaintea jocului, Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul CFR-ului, a spus că echipa nu se va putea baza la Arad pe Karlo Muhar, suspendat, și pe Alexandru Păun, care este în continuare accidentat.
”Păun e accidentat în continuare. Ei doi sigur nu vor fi (n.r. Păun și Muhar)”, a spus Pancu, la conferință.
De asemenea, Pancu a vorbit și despre transferurile cerute la echipă și a dezvăluit că oficialii CFR-ului lucrează intens în această perioadă la perfectarea mutărilor.
Totodată, tehnicianul a fost întrebat și despre posibilitatea ca Matei Ilie (23 de ani) să fie vândut de CFR Cluj în străinătate în acest final de mercato al iernii.
”(n.r. ați spus că așteptați un atacant și un fundaș central) Vor trebui să vină doi fundași centrali (n.r. dacă pleacă Matei Ilie). (n.r. se lucrează la sosiri?) Da, da, se lucrează”, a mai spus Pancu.
În cursul zilei de marți (3 februarie) s-a scris despre un interes al CFR-ului pentru Marian Huja (26 de ani), stoperul polonezilor de la Pogon Szczecin.
Clasamentul din SuperLiga
UTA